Noi măsuri vizând siguranţa publică intră în vigoare începând de duminică, printre acestea numărându-se amenzi mai mari pentru cei care organizează petreceri în spaţiul public sau care tulbură liniştea publică, reguli mai clare referitoare şa procedurile de legitimare, control corporal, al bagajelor sau al vehiculului, dar şi faptul că poliţiştii pot intra într-un imobil fără acceptul locatarului dacă sunt indicii ca în acel spaţiu este o persoană aflată în pericol.
”La sfârşitul lunii ianuarie a anului 2020 intră în vigoare modificările mai multor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice. Legea instituie reguli clare şi transparente referitoare la procedurile de legitimare, control corporal, al bagajelor sau al vehiculului, sunt prezentate condiţiile în care o persoană poate fi condusă la sediul poliţiei şi situaţiile în care poliţistul poate utiliza forţa, respectiv sunt introduse garanţii suplimentare pentru respectarea drepturilor cetăţeanului”, anunţă IGPR.
Este înăsprit cadrul juridic pentru o serie de fapte antisociale, precum refuzul persoanei de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale sau organizarea de petreceri private în spaţiul public, în proximitatea imobilelor cu destinaţia de locuinţe.
Tulburarea liniştii locuitorilor, este sancţionată cu 200 – 1.000 lei, dar repetarea faptei, în interval de 24 de ore, este sancţionată cu amendă între 500 – 1.500 lei sau 50-100 de ore de activităţi în folosul comunităţii.
Tulburarea liniştii locatarilor în orele de odihnă de zgomote provenite din localurile sau în sediile persoanelor juridice, din locuinţele persoanelor fizice este în continuare sancţiobată cu amenzi cuprinse între 500 – 1.500 lei. În cazul în care fapta este repetată, amenda creşte, fiind cuprinsă între 2.000 – 3.000 lei sau cu muncă în folosul comunităţii.
Amenzile pentru petrecerile private în spaţii publice pot ajunge la 2.000 – 3.000 lei, iar în cazul în care fapta este repetată, se poate ajunge şi la 6.000 de lei.
Conform poliţiştilor, legea instituie reguli clare şi transparente referitoare la procedurile de legitimare, control corporal, al bagajelor sau al vehiculului. De asemenea, sunt prezentate condiţiile în care o persoană poate fi condusă la sediul politiei şi situaţiile în care poliţistul poate utiliza forţa, respectiv sunt introduse garanţii suplimentare pentru respectarea drepturilor cetăţeanului.
Poliţistul are dreptul să solicite persoanei care face obiectul legitimării să ţină mâinile la vedere şi, după caz, să renunţe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat.