Deținuții din Ucraina îți pot cumpăra condiții mai bune de detenție

0

Ucrainenii aflaţi în arest preventiv pot cumpăra vouchere în valoare de 72 de dolari pe zi, cu care beneficiază de condiţii mai bune de detenţie, cum ar fi aer condiţionat sau cuptor cu microunde.

 

Voucherele nu trebuie să fie pe numele deţinutului care le foloseşte şi pot fi achiziţionate de pe site-ul de internet al ministerului justiţiei de la Kiev. Costul este de maximum 72 de dolari pe zi, pentru celulele din capitală, şi mai mic în alte regiuni din Ucraina.

Măsura extinde un program lansat în mai, prin care arestaţii pot plăti pentru celule mai bune. Cu ajutorul voucherelor, se facilitează depunerea cererilor pentru mutare în condiţii de confort sporit.

Ministrul justiţiei, Denis Maliuska, a declarat agenţiei Reuters că voucherele pot fi cumpărate de deţinuţi, pentru utilizare reală, dar şi în glumă, pe post de cadouri pentru oficialii suspectaţi de corupţie. ”Nu ne aşteptăm ca majoritatea acestor certificate să fie utilizate de persoane închise în aresturi preventive reale”, a spus el într-un interviu, arătând că ”sunt mai mult (…) pentru cei care vor să irite pe cineva, de exemplu un fost sau actual oficial sau pur şi simplu un om de afaceri care recurge la scheme gri sau negre de evaziune fiscală”.

Lidera organizaţiei Amnesty International din Ucraina, Oksana Pokalciuk, a contestat programul de vouchere, susţinând că justiţia nu trebuie ”comercializată”. ”Autorităţile sunt obligate să asigure drepturile omului pentru toţi şi pentru fiecare, indiferent dacă o persoană poate plăti astfel de servicii sau nu”, a argumentat ea.

Maliuska apreciază însă că astfel de critici sunt greşite: ”Există un minimum de bază asigurat gratuit de stat pentru toţi cetăţenii ucraineni (…) Însă există şi lucruri peste acest nivel care nu pot fi asigurate de stat (…) iar o persoană trebuie să le acopere pe cheltuiala sa”.

Guvernul își asuma răspunderea pe recursul compensatoriu

Un raport guvernamental american din 2019 descrie condiţiile din aresturile şi închisorile ucrainene drept ”proaste (…) şi uneori prezentând o ameninţare gravă la adresa vieţii şi sănătăţii deţinuţilor”.

Cu fondurile din schema de plată începută în mai s-au renovat deja trei celule obişnuite din centrul de arest preventiv din Kiev. ”Aici existau ciuperci. Toaleta nu era deloc comodă. În celulă era întuneric. Slavă Domnului, administraţia a renovat. E o plăcere pentru un deţinut să folosească baia”, spune Danil, unul din arestaţi.

Săptămâna trecută, în primele ore de la lansare, s-au cumpărat patru vouchere. Ministerul justiţiei ar putea oferi şi tichete-cadou pentru cei care vor să se distreze petrecând o noapte în arest, a anunţat ministrul, precizând însă că mai sunt necesare măsuri pentru garantarea securităţii oaspeţilor în astfel de cazuri.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele