DIICOT: control judiciar pentru 60 de zile faţă de Darius Vâlcov

0

Procurorii DIICOT au dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de Darius Vâlcov, fost consilier al premierului Viorica Dăncilă, pentru săvârşirea infracţiunii de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională, în legătură cu publicarea protocolului de colaborare între SRI şi Parchetul General.

Citește și Vâlcov scapă până pe 17 septembrie de judecată

“În fapt, s-a reţinut că, la data de 23.08.2018, inculpatul a publicat pe pagina personală a unei reţele de socializare o copie a unui document clasificat intitulat ‘Protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin potrivit legii’. Postarea în cauză a inclus şase pagini din documentul mai sus menţionat, pe care erau înscrise numerele de înregistrare 09472/08.12.2016 (PÎCCJ) şi respectiv 03656/07.12.2016 (SRI), documentul fiind încadrat în clasa ‘secrete de stat’, nivel ‘secret’, conform art. 4 al. 2 lit.c din H.G.585/2002”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Dosarul a fost deschis după ce Darius Vâlcov a postat pe Facebook, în august 2018, un protocol de colaborare între SRI şi Parchet, care avea caracter clasificat, referitor la “cooperarea pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin”, încheiat în decembrie 2016.

Într-un alt dosar deschis la Parchetul General şi declinat ulterior la DIICOT, procurorii au dispus renunţarea la urmărirea penală faţă de o grefieră, care ar fi fotocopiat protocolul şi i l-ar fi dat Adinei Florea, în prezent procuror şef adjunct al Secţiei de investigare a magistraţilor.

Pe 8 decembrie 2016, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încheiat două protocoale cu Serviciul Român de Informaţii, respectiv un protocol privind cooperarea pentru stabilirea condiţiilor concrete de acces la sisteme tehnice ale Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor (nesecret) şi un protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin potrivit legii (clasificat secret de stat, nivel secret).

Cu privire la cel de-al doilea protocol, Parchetul General arăta că, la 22 martie 2018, a iniţiat demersurile pentru declasificare şi a solicitat SRI acordul în acest sens.

Citește cum Triculescu, apropiata lui Vâlcov, a plecat azi de la ANAF

“Obiectul protocolului se referă la cooperarea privind infracţiunile contra securităţii naţionale, a infracţiunilor de terorism şi a infracţiunilor săvârşite de cadre militare ale Serviciului Român de Informaţii, sesizarea parchetului cu privire la infracţiunile constatate de SRI şi comunicarea de informaţii în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind securitatea naţională a României, ale Legii nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea SRI şi ale Codului de procedură penală. Protocolul şi-a încetat efectele la 13.03.2017, prin acordul instituţiilor semnatare. La aceeaşi dată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Serviciului Român de Informaţii să comunice dacă menţine caracterul clasificat al documentului”, explica Parchetul General.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele