Echipe ale ONU și ale Crucii Roșii au primit acces în capitala regională din Nagorno-Karabah, Khankendi, cunoscută de către armeni sub numele de Stepanakert.
BBC și altor instituții media internaționale le-a fost refuzat accesul în oraș, deoarece zona nu este încă securizată, au declarat oficialii azeri.
Puținele imagini care au apărut din Khankendi de la preluarea controlului arată un oraș-fantomă, unde bunurile par să fi fost abandonate pe străzi, în timp ce locuitorii au fugit.
Aproape 120.000 de armeni, practic întreaga populație, au părăsit Nagorno-Karabah în ultimele două săptămâni. De-a lungul coridorului Lachin – singura rută de ieșire din regiune către Armenia – mașinile și bunurile abandonate încă împânzesc carosabilul, după ce automobilele s-au defectat sau au rămas fără combustibil.
Vezi și Aproape jumătate din populaţia din Nagorno-Karabah a fugit în Armenia
Armenii din Karabah nu au fugit sub amenințarea armelor – nu au existat relatări confirmate cum că exodul ar fi fost provocat de utilizarea forței împotriva civililor.
„Aceasta a fost o acțiune limitată, locală, de combatere a terorismului”, a declarat pentru BBC Hikmet Hajiyev, consilier de politică externă al președintelui azer. Azerbaidjanul „a vizat doar ținte militare legitime”, a spus el, și a evitat să folosească arme grele precum tancurile în favoarea infanteriei ușoare.
Azerbaidjanul a precizat că intenționează să reintegreze pașnic populația civilă, a spus Hajiyev, iar armenii din Karabah care au fugit au „ales în mod liber” să plece.
Însă premierul armean Nikol Pașinian i-a acuzat pe azeri de purificare etnică, iar alții, inclusiv UE, au condamnat operațiunea azeră. Timp de 10 luni, înainte de acțiunea sa militară, Azerbaidjanul a impus o blocadă Nagorno-Karabahului, lăsându-i pe armeni în pană de alimente, medicamente și combustibil.
Și puțini au fost cei care și-au exprimat surprinderea că armenii din Karabah nu doresc să fie reintegrați în Azerbaidjan, un stat autocratic cu care Armenia are o lungă istorie de conflicte violente.
„Epurarea etnică nu are nevoie de violență directă, ci doar de amenințarea cu aceasta”, a declarat Thomas de Waal, membru senior la Carnegie Europe și expert în regiune.
„În acest caz, sute de soldați armeni au fost uciși și armata azeră a sosit, iar acest lucru a fost suficient pentru ca întreaga populație locală să fugă”, a spus el. „Nu au vrut să aștepte și să vadă ce se va întâmpla cu ei”.
Civili din ambele tabere au fugit în fiecare fază a conflictului din anii 1990 imediat ce soldații adversari își făceau apariția, a subliniat De Waal, împinși de cel puțin 100 de ani de neîncredere, chiar de ură, între cele două populații. Copiii azeri sunt învățați în școli despre un masacru comis de armeni în 1993.
În cea mai recentă confruntare, un război care a durat 44 de zile în 2020, aproximativ 7.000 de militari și 170 de civili au fost uciși, încheindu-se cu un acord de pace mediat de Rusia care a returnat șapte districte Azerbaidjanului, dar a lăsat o parte importantă a regiunii sub control armean.
Acea confruntare a fost urmată de o fervoare națională în Azerbaidjan, care a fost în mare parte absentă în urma recentei operațiuni. Printre puținele semne proaspete ale unei confruntări militare, care au fost observate în această săptămână în timpul deplasărilor prin regiune, se numără numele militarilor morți care erau citite la posturile de radio locale.
Recâștigarea restului Karabahului sub control azer a fost „mai degrabă un sentiment de ușurare”, a declarat Zaur Mammadov, un inginer de telecomunicații care lucrează în orașul Shusha. Bărbatul de 38 de ani a fugit din casa sa din Karabah în 1993, la vârsta de nouă ani, când armenii au intrat și i-au alungat pe azeri.
După războiul din 2020, Mammadov s-a întors în casa copilăriei sale, care era încă în picioare și care a fost locuită de soldații armeni în anii care au trecut, a spus el. El speră acum să cumpere o casă mai frumoasă într-una dintre noile așezări azere din regiune.
„Am așteptat 30 de ani acest moment”, a spus el. „Acum a sosit”.
