Ediţia a II-a a proiectului „Lideri pentru Integritate” organizat de Direcția Generală Anticorupție (DGA) debutează pe 11 aprilie cu o rundă de dezbateri la care vor participa echipe de elevi din 20 de licee şi colegii bucureştene. Proiectul din acest an constă într-un concurs de dezbateri pe teme de integritate, precum şi un concurs de creaţie artistică adresat tinerilor liceeni, potrivit Agerpres.
Participanţii vor avea la dispoziţie circa o lună pentru a se pregăti în vederea participării la concursul ce va avea loc în zilele de 29 şi 30 mai, cu prilejul Zilei Aniversare a Direcţiei Generale Anticorupţie. Echipele câştigătoare vor participa la tabăra de dezbateri organizată, cu sprijinul PROEDUS şi al Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, în timpul vacanţei de vară.
Activitatea de marţi va avea loc la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti, unde va fi organizată o demonstraţie de debate pe tema integrităţii susţinută de o echipă de elevi din cadrul Colegiului Naţional „Mihai Viteazu”, câştigători ai Campionatului Naţional de Dezbateri 2016. Cu acest prilej, tinerii vor pune în discuţie dilemele pe care le întâmpină un cetăţean/funcţionar public aflat în situaţia de a da sau de a lua mită, precum şi argumentele ce stau la baza faptelor de acest gen.
Citește și: Eminescu: despre educație, lipsa de autoritate și golul moral
Ediţia a II-a a proiectului „Lideri pentru Integritate” este desfăşurată de DGA în parteneriat cu Asociaţia Pro Democraţia, Primăria Municipiului Bucureşti, prin PROEDUS şi Inspectoratul şcolar al Municipiului Bucureşti.
Proiectul a avut la bază nevoia educării tinerei generaţii în spiritul integrităţii şi a informării cu privire la instrumentele de sesizare a faptelor de corupţie. Totodată, proiectul reprezintă o continuare a activităţilor adresate tinerilor, desfăşurate în anii precedenţi de DGA şi Asociaţia Pro Democraţia, dintre care cel mai semnificativ este „Tinerii împotriva corupţiei”.
La prima ediţie a proiectului „Lideri pentru integritate” au participat peste 2.600 de elevi din 24 de licee din Bucureşti.
Sursă foto: www.max-media.ro
(0 vizualizari)
Post-ul Direcția Generală Anticorupție invită tinerii la dezbateri și creație artistică despre integritate apare prima dată în Pedagoteca.
Sursa: Pedagoteca