Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul MAI a transmis, marţi, că programările pentru depunerea cererilor de eliberare a paşapoartelor nu se solicită telefonic sau pe e-mail, ci se realizează exclusiv prin completarea de către persoanele interesate a formularului on-line de pe platforma www.epasapoarte.ro. Instituţia cere ca programările să fie respectate şi, pentru a evita aglomeraţia, recomandă cetăţenilor să nu se prezinte la ghişee înainte de ora stabilită.
Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul MAI aduce, marţi, clarificări cu privire la programarea pentru depunerea cererilor de eliberare a paşapoartelor.
”Programările în scopul depunerii cererilor de eliberare a paşapoartelor simple electronice/simple temporare nu se solicită telefonic sau pe e-mail, ci se realizează exclusiv prin completarea de către persoanele interesate a formularului on-line de pe platforma www.epasapoarte.ro. În situaţia întâmpinării unor dificultăţi în realizarea unei programări on-line, există posibilitatea accesării tutorialului realizat în acest sens de Direcţia Generală de Paşapoarte, (www.pasapoarte.mai.gov.ro, la rubrica “Programare on-line”)”, a transmis instituţia.
Sursa citată recomandă ca, pentru evitarea supraaglomerării, cetîţenii să se programeze on-line pentru depunerea cererilor de paşapoarte la oricare serviciu public comunitar de paşapoarte şi să respecte ora programării.
”Prezentarea cetăţenilor la sediul serviciului public comunitar de paşapoarte mai devreme de ora programării nu determină preluarea cererilor în avans, întrucât trebuie respectat intervalul orar stabilit pentru fiecare programare în parte. Cererile de paşapoarte simple electronice/paşapoarte simple temporare se depun în ţară, la oricare serviciu public comunitar de paşapoarte în cadrul programului de lucru cu publicul, indiferent de domiciliul/reşedinţa solicitantului”, a mai transmis instituţia.
În cazul persoanelor care optează pentru ridicarea paşaportului simplu electronic sau a paşaportului simplu electronic cu menţionarea statului de domiciliu de la sediile serviciilor publice comunitare de paşapoarte, în prezent, structurile de paşapoarte depun eforturi majore pentru ca aceste documente de călătorie să se elibereze în termen de 5 zile lucrătoare (acest termen poate varia până la cel mult 10 zile lucrătoare, în funcţie de volumul cererilor aflate în curs de soluţionare).
OMS se opune unui paşaport vaccinal