Discurs de dictator: Putin consideră crimele din Ucraina drept ”nobile”

Valentina Constantin

Vladimir Putin a declarat că operaţiunea militară a Moscovei din Ucraina îşi va îndeplini fără discuţie ceea ce el numeşte a fi obiectivele „nobile”, potrivit Reuters şi EFE.

 

Într-un discurs susţinut la o ceremonie de premiere la Cosmodromul Vostocinîi în Extremul Orient al Rusiei, Putin a declarat că Moscova nu a avut altă opţiune decât să lanseze o operaţiune militară pentru a proteja populaţia din Donbas, estul Ucrainei, şi că o ciocnire cu forţele antiruse ale Ucrainei era inevitabilă, potrivit agenţiilor ruse de presă.

Vezi și Cancelarul Austriei după întrevederea cu Putin: toţi cei vinovaţi de crime de război trebuie traşi la răspundere

„Obiectivele sunt foarte clare şi nobile”, a afirmat preşedintele rus, în cadrul vizitei la Cosmodrom.

- Publicitate -

El a fost însoţit de preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, aliat al său.

În cadrul unei întrevederi între cei doi în Extremul Orient al Rusiei, liderul de la Kremlin a spus că Rusia şi Belarus vor coopera în proiecte de infrastructură în domeniul spaţial, potrivit agenţiei ruse de presă RIA.

Etichete:
Distribuie articol:
Informateca