Disney va începe săptămâna aceasta disponibilizări, în prima din trei runde de concedieri care vor avea loc înainte de începutul verii, care vor avea ca rezultat eliminarea a aproximativ 7.000 de locuri de muncă, potrivit unui memoriu trimis de directorul executiv Bob Iger angajaţilor.
Restructurările fac parte dintr-un efort mai amplu de reducere a cheltuielilor corporative şi de stimulare a fluxului de numerar liber.
Disney a declarat luna trecută că intenţionează să reducă costurile cu 5,5 miliarde de dolari, inclusiv 3 miliarde de dolari în cheltuieli pentru conţinut.
”Săptămâna aceasta, începem să notificăm angajaţii ale căror poziţii sunt afectate de reducerile forţei de muncă ale companiei”, a scris Iger în nota sa, care a fost obţinută de CNBC.
Putin şi Xi au vorbit 4 ore şi jumătate
”Liderii vor comunica ştirile direct primului grup de angajaţi afectaţi în următoarele patru zile. O a doua rundă, mai mare, de notificări va avea loc în aprilie, cu alte câteva mii de reduceri de personal şi ne aşteptăm să începem runda finală de notificări înainte de începutul verii, pentru a atinge obiectivul nostru de 7.000 de locuri de muncă”, a spus Iger.
Concedierile au fost anunţate iniţial în februarie.