DN între Margina și Holdea care suplinește autostrada Lugoj – Deva a fost asfaltat

0

Cătălin Drulă a anunţat că s-a încheiat asfaltarea pe DN 68A între localităţile Margina din judeţul Timiş şi Holdea, judeţul Hunedoara. Această porţiune de drum de 22 de kilometri suplineşte lipsa autostrăzii Lugoj – Deva – lotul al doilea pentru care avansează demersurile, a mai precizat ministrul Transporturilor.

 

„Asfaltare încheiată pe DN 68A + avansăm pentru Lugoj – Deva, Lot 2. Am fost astăzi într-o vizită pe DN 68 A Margina Holdea, acolo unde, în ultimele luni, s-au făcut lucrări de reabilitare. Am vrut să mă asigur că ne vom încadra în termenul promis acum 2 luni, pentru finalizarea proiectului: 10 iulie”, a scris pe Facebook Cătălin Drulă.

Ministrul Transporturilor a mai precizat că asfaltarea este finalizată pe acest sector de drum şi că mai rămân de realizat marcajele.

Drulă vrea mai mult din Centură Bucureşti până în 2022

”Şi aşa va fi: lucrările sunt pe ultima sută de metri – asfaltarea este gata şi mai rămâne pentru săptămâna viitoare finalizarea ultimelor marcaje şi acostamente.
Mă bucur să văd că am reuşit să readucem la un standard decent în câteva luni acest drum, care până acum a avut parte doar de cârpeli şi pe care se circula ca în Evul Mediu. Pe circa 4 km a fost nevoie de lucrări mai complexe, de refacere a fundaţiei, pentru care s-au folosit, spre exemplu: 7.000 de tone de mixtură asfaltică; 18.000 de tone de piatră spartă; 19.000 de tone de balast; geocompozit antifisură şi geocompozit anticontaminare – pe 30.000 de metri pătraţi. Pe cei aproximativ 6 km care aveau fundaţia neafectată, Regională de Drumuri Timişoara a aşternut asfalt nou: 2 straturi + geocompozit antifisură”, a mai scris Drulă.

Cătălin Drulă a anunţat, de asemenea, că avansează demersurile pentru realizarea lotului 2 al autostrăzii Lugoj – Deva.

”Da, aceste lucrări de reabilitare erau necesare, dar asta este doar o soluţie temporară. Trebuie să închidem sectorul-lipsă din A1, Lugoj-Deva Lot 2, sectorul tunelelor. Patru ani s-au pierdut pentru acest proiect, pe care l-am deblocat în primăvară şi, pe 10 mai, s-au depus în sfârşit candidaturile constructorilor la faza de precalificare. Lotul 2 este propus pentru finanţare prin PNRR. În săptămânile următoare va fi anunţată lista scurtă cu primii 6 calificaţi în cadrul licitaţiei”, a adăugat ministrul Transporturilor.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele