logo informateca logo informateca
  • Știri
    • Interne
    • Externe
    • Sănătate
    • Showbiz
    • Turism și relaxare
  • Politică
  • Economie
    • Auto
    • Financiar
    • IT&C
  • Educaţie
    • Actualitate
    • Preşcolar
    • Şcoala
    • Studii în străinătate
    • Universitar
  • Sport
  • Casă şi grădină
    • Amenajări
    • Grădină
    • Info util
    • Noutăţi CasoTeca
  • Agricultură
    • La zi
    • Produse
    • Utilaje
  • Opinii
  • Publicitate
InformatecaInformateca
Cauta...
  • Știri
    • Interne
    • Externe
    • Sănătate
    • Showbiz
    • Turism și relaxare
  • Politică
  • Economie
    • Auto
    • Financiar
    • IT&C
  • Educaţie
    • Actualitate
    • Preşcolar
    • Şcoala
    • Studii în străinătate
    • Universitar
  • Sport
  • Casă şi grădină
    • Amenajări
    • Grădină
    • Info util
    • Noutăţi CasoTeca
  • Agricultură
    • La zi
    • Produse
    • Utilaje
  • Opinii
  • Publicitate
Follow US
© 2024 Informateca.ro
Economie

Doar 8% dintre români consideră economisirea o prioritate

Stefan Alexiu
Stefan Alexiu
22 ianuarie 2025
Share
SHARE

Angajații din România nu pun accent pe educația financiară, în condițiile în care doar 8% dintre persoanele cu venituri ridicate, de peste 10.000 de lei/lună, consideră economisirea o prioritate, în timp ce patru din zece români spun că utilizează până la 90% din venitul lunar, este concluzia unui studiu publicat, miercuri, de Centrul de Formare APSAP, scrie Agerpres.

Conform cercetării, 60% dintre angajații români afirmă că sunt moderat mulțumiți de modul în care își administrează cheltuielile, iar 42% declară că aleg mai des să cheltuiască pe nevoi decât pe dorințe atunci când trebuie să aleagă.

Totodată, patru din zece români folosesc până la 90% din venitul lunar, în timp ce 17% peste 90% din acesta. Atunci când nu au bani, 74% dintre respondenți spun că renunță la unele cheltuieli, aproape 22% folosesc economiile sau un card de credit, iar 4% împrumută bani, notează studiul de specialitate.

În ceea ce privește investițiile, aproape două treimi (63%) dintre respondenți menționează că nu au investit niciodată în vreun instrument financiar, cum ar fi investiții pe piața de capital, fonduri mutuale, criptomonede sau imobiliare.

- Publicitate -

Potrivit sursei citate, peste 36% dintre cei chestionați își monitorizează cheltuielile săptămânal, timp în care 13% nu le monitorizează deloc. De asemenea, peste 71% dintre bărbați au declarat că își urmăresc cheltuielile zilnic sau săptămânal, comparativ cu 57% dintre femei.

Femeile cheltuiesc pe educație, sănătate și animale

Pe tipuri de cheltuieli, bărbații cheltuiesc cel mai mult pe divertisment și îmbrăcăminte, iar femeile plătesc sume mai mari atunci când vine vorba de educație, sănătate și animale. În plus, femeile sunt mai predispuse să fie atrase de promoții și oferte (11% dintre acestea au indicat acest lucru), comparativ cu doar 5,5% dintre bărbați.

La capitolul prioritizare a cheltuielilor, aceasta diferă în funcție de vârstă. Astfel, pentru persoanele de peste 60 de ani, sănătatea reprezintă principala preocupare financiară, evidențiind un impact semnificativ atât emoțional, cât și economic.

Concluziile studiului relevă faptul că 83% dintre aceste persoane sunt nevoite să aloce sume considerabile pentru îngrijirea sănătății, incluzând tratamente medicale, controale periodice și transport în scop medical.

În același timp, peste jumătate (52%) dintre tinerii cu vârste între 18 și 25 de ani acordă prioritate cheltuielilor pentru divertisment și activități recreative. Comparativ, tinerii alocă semnificativ mai puține resurse financiare pentru sănătate, doar 38% dintre cei cu vârste între 18 și 25 de ani declarând interes pentru acest tip de cheltuieli.

- Publicitate -

Referitor la nivelul de studii, datele arată că 80% dintre respondenții din mediul rural cu venituri sub 2.000 de lei au doar liceul finalizat, comparativ cu 11% dintre cei din mediul urban care se află în aceeași categorie de venituri.

Studiul privind gestionarea resurselor financiare de către salariații din România a fost realizat pe un eșantion de 1.529 de angajați din mediul urban și mediul rural și dezvăluie modul în care românii își administrează resursele financiare, obiceiurile oamenilor legate de economisire, investiții, datoriile personale și prioritățile financiare, oferind o imagine detaliată asupra comportamentului financiar al acestora.

Înființat în 2014, Centrul de Formare APSAP este o organizație neguvernamentală din România, specializată în furnizarea de programe de formare profesională pentru sectorul public și privat.

În ultimii patru ani, APSAP a organizat peste 3.000 de programe de formare și conferințe naționale, cu peste 100.000 de participanți, printre care funcționari publici, personal contractual, demnitari și alte categorii profesionale din întreaga țară.

Etichete:economisire
Distribuie articol:
Facebook Whatsapp Whatsapp Email Copiaza linkul Print
Ad imageAd image
Publicitate
Ad imageAd image
- Publicitate -
Ad imageAd image
- Publicitate -
Ad imageAd image

Parteneri

  • CasoTeca
  • AgroTeca
  • Pedagoteca
  • Prescu.ro

Articole similare

Pod peste Dunăre între Tulcea și Brăila
Economie

Finalizarea podului de la Brăila a intrat în line dreaptă

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, anunţă că a fost emisă autorizaţia de construire pentru ultimii 15 kilometri de drumuri de legătură…

3 Minute
Economie

O analiză a BNR sugerează stoparea programului Prima Casă, care distorsionează piața

O analiză a BNR, coordonată de economistul șef al băncii centrale, Valentin Lazea, arată că menținerea programului Prima Casă  în…

1 Minute
IT&C

Atențe la “halucinațiile” inteligenței artificiale

Şeful Google Search atrage atenția asupra capcanelor inteligenţei artificiale în a chatbot-uri într-un interviu publicat sâmbătă, în timp ce compania-mamă…

2 Minute
Economie

Florin Cîțu:”Banii pentru investiții sunt transferați spre pomeni electorale, ajutoare sociale, pensii și baronii PSD”

„Nu există bani în plus la buget”, este reacția fermă a senatorului PNL, Florin Cîțu, după ce premierul Dăncilă a…

2 Minute
logo informateca logo informateca
  • Despre InformaTeca
  • Publicitate
  • Contact
  • Termeni şi condiţii
Info Utile
  • Despre InformaTeca
  • Publicitate
  • Contact
  • Termeni şi condiţii

Publicațiile


 

CasoTeca: CasoTeca | Noutati casa si gradina | Amenajari interioare si exterioare | Amenajari gradini | Informatii Utile Casa

PedagoTeca: Stiri educatie | Prescolari | Scolari | Universitar | Studii strainatate | Actualitate | Opinii

AgroTeca: AgroTeca | Noutati agricultura | Produse agricole | Utilaje agricole

InformaTeca: InformaTeca | Noutati online | Casa si Gradina | Educatie | Agricultura | Economie | Sport | Politica

Alte site-uri: PRescu.ro | MoneyBuzz.ro | CurierulNațional.ro | Goool.ro | SlatinaBuzz.ro

 

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?