Senatorii AUR Rodica Boancă şi Adrian Costea au înaintat o scrisoare deschisă Guvernului, Ministerul Educaţiei, Ministerului Sănătăţii şi Departamentului pentru Situaţii de urgenţă prin care solicită începerea fără întârziere a cursurilor faţă în faţă ale elevilor.
În caz contrar, aceştia precizează că vor începe acţiuni în justiţie.
„Începerea fără întârziere a cursurilor frontale, recuperarea şi sistematizarea materiei prin programe de remediere, inclusiv în perioada vacanţei de vară, structurarea materiei pentru examenele naţionale astfel încât aceasta să poată fi parcursă în mod uniform de toţi elevii, decalarea examenelor naţionale din învăţământul preuniversitar şi a admiterilor în universităţi, organizarea, în luna februarie, a concursurilor pentru ocuparea posturilor de directori şi inspectori, cu respectarea criteriilor de concurenţă şi transparenţă, dar şi prezentarea datelor care au stat la baza închiderii şcolilor sunt acţiunile imediate pe care le aşteaptă AUR”, a transmis partidul, într-un comunicat de presă.
ASF a sesizat DIICOT pentru suspiciuni de fraudă și conflict de interese