Dosar penal în legătură cu afirmaţia AUR prin care se minimaliza Holocaustul

0
claudiu tarziu simion aur

Parchetul General a anunţat luni că a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări in rem în legătură cu afirmaţia AUR prin care se minimaliza Holocaustul.

 

„La data de 6 ianuarie 2022, urmare a sesizării din oficiu în conformitate cu art. 292 din Codul de procedură penală, la nivelul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrat un dosar penal privind comunicatul de presă emis pe 3 ianuarie 2022 de partidul AUR, intitulat ‘Experimentele ideologice asupra copiilor din România trebuie să înceteze!’, în care se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 6 alin. 1 din OUG nr. 31/2002, respectiv în varianta – minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia”, transmite Parchetul General într-un comunicat de presă.

Vezi și Legea pentru studierea istoriei evreilor şi a Holocaustului a fost promulgată

Art. 6 alin. 1 din OUG nr. 31/2002 prevede: „Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Pe 3 ianuarie, Alianţa pentru Unirea Românilor a transmis un comunicat de presă în care solicita ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, includerea Limbii Române, a Istoriei şi a Limbii Engleze în lista disciplinelor pentru care se vor organiza concursuri naţionale (olimpiade) în anul şcolar 2021 – 2022 şi în anii care vor urma.

De asemenea, AUR susţinea că, în ultimii ani, se constată o „acţiune sistematică de subminare” a calităţii învăţământului din România prin ridicarea la rangul de materii a unor „teme minore sau care pot face obiectul unor simple lecţii în cadrul materiilor existente (ex. educaţie sexuală, istoria Holocaustului etc.), în paralel cu reducerea importanţei acordate materiilor fundamentale pentru formarea noilor generaţii: ştiinţele exacte, Limba şi literatura română, Istoria naţională”.

Ulterior, pe 4 ianuarie, ambasadorul Israelului la Bucureşti, David Saranga, a condamnat vehement „atitudinea şi afirmaţiile jignitoare ale unor lideri politici care au considerat potrivit să califice genocidul din timpul Holocaustului drept o ‘temă minoră’ de abordat în sistemul educaţional din România”.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele