Ca orice politician autohton care se respectă, la nivel declarativ și Liviu Dragnea este un familist convins. Că în viața personală lucrurile nu sunt mai mereu în regulă este cu totul altă discuție. Liviu Dragnea susţine iniţiativa de modificare a Constituţiei pentru redefinirea familiei şi consideră că trebuie să se ajungă la referendum. Nu știm dacă șefii celor două camere ar susține și o inițiativă care ar interzice divorțul!
„Am înţeles că la Bruxelles eu sunt catalogat drept conservator pentru faptul că susţin o iniţiativă semnată de milioane de români. Eu nu cedez. Eu nu spun să facem ceva împotriva unei minorităţi, indiferent despre care este vorba, ci, dimpotrivă, susţin parteneriatul civil, dar o iniţiativă semnată de atâtea milioane de români nu poate fi tratată fără importanţă şi eu susţin să ajungem la referendum şi toate piedicile instituţionale puse, vom ajunge în aşa fel încât să putem genera un referendum şi atunci românii să se pronunţe. După ce se pronunţă, atunci putem discuta, putem accepta toate criticile, dar dacă cumva românii se pronunţă într-un fel care îi deranjează pe alţii, atunci ce o să se spună, că poporul român e conservator?”, a declarat Dragnea.
Camera Deputaţilor a adoptat în 9 mai 2017, cu 232 voturi „pentru”, 22 de voturi ”împotrivă” şi 13 abţineri, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei pe tema definiţiei familiei, astfel că, potrivit propunerii de modificare, alineatul 1 al articolului 48 din Constituţie urmează să aibă următoarea formă: ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.
Citește și:Autorităţile locale pot folosi excedentul bugetar pentru cheltuieli de personal
omul e dus cu pluta, e speriat ca o sa-l ia la bulau pentru multa vreme…