Când Dumnezeau vrea să te piardă îți ia mințile. În cazul unor șefi ai partidului aflat la putere acest lucru este cât se poate de adevărat. Ratând complet orientarea în timp și spațiu, inspectorii ANAF au tras o vizită la redacția Rise Project cu doar câteva ore înainte ca aceștia să publice o anchetă despre șeful PSD, Liviu Dragnea. Desigur nimeni nu contestă dreptul de a controla al autorităților statului, dar uneori e nevoie de mai multă subtilitate pentru a nu plonja în ridicol și slugărnicie absurdă.
Iată postarea de pe contul de facebook al Rise Project: „Tocmai am fost vizitați la redacție de inspecția Antifraudă de la ANAF, control inopinat. Florin Tunaru, vicepreședinte ANAF, a fost trezorierul PSD Teleorman și asociat în Fundația pentru Politici Social Democrate cu Liviu Dragnea. Publicăm curând articolul „Serviciul lor secret”.”