Dragoș Pătraru: „Dacă eu aş fi fost acolo, aproape sigur, ca animal, aş fi împărţit şi eu pumni şi picioare”

Informateca

Jurnalistul Dragoș Pătraru a comentat în termeni duri violențele de la protestul diaspora de vineri.

„Am văzut nişte poziţii absolut incredibile din partea ambelor tabere. Fiecare susţinător încearcă să-şi găsească argumente prin care să cauţioneze cumva acţiunile favoriţilor, indiferent de cât de cretine sunt. Eu nu înţeleg cum de la ora asta, suntem în 14 august, acel băiat de la Jandarmerie, Militaru, care a zis atâtea imbecilităţi, iar dacă te iei după legislaţia internaţională lucruri foarte grave, stă în continuare în funcţie. Mie mi se pare asta incredibil. Lăsând la o parte că toţi oamenii care au comandat acele lucruri nu înţeleg ce caută în continuare acolo. Jandarmeria nu trebuie să se poarte în felul ăsta cu cetăţenii unei ţări. Mai ales că am văzut cum s-a purtat la alte proteste. Eu i-am văut pe jandarmi reacţionând aşa, doar provocând şi rupând oase, la meciuri, pe stadion. Galeriile astea, cu toate problemele pe care le au ele, în multe locuri şi în multe situaţii au dreptate când vine vorba de confruntările cu jandarmii. Să nu-mi spună mie jandarmeria că aşa, deodată, ca la un semn, a uitat şi să extragă nişte elemente de scandal din public, a uitat şi cum să faci o acţiune astfel încât să te înţelegi cu toată lumea, a uitat tot. Nu crede nimeni această prosteală, Dacă ai ieşit de la metrou în Victoriei şi ţi-a intrat gazul ăla în ochi şi dup-aia a trecut unul pe lângă tine şi ţi-a dat una – normal că devii un animal. Instantaneu devii un animal! Că ţi-e frică pentru viaţa ta, pentru viaţa apropiaţilor.

Citeste si...  Victorie USR: Legea privind desființarea Secției speciale a fost adoptată tacit de Camera Deputaților

Dacă eu aş fi fost acolo, aproape sigur, ca animal, aş fi împărţit şi eu pumni şi picioare dacă trecea unul d-ăla şi îţi dădea un baston peste spate sau peste picioare. Tu nu poţi fi acuzat pentru felul în care ai reacţionat, pentru că în situaţii d-astea excepţionale tu nu eşti antrenat într-o sală şase ore pe zi, să te stăpâneşti, să te baţi. Unii oameni care au fost acolo n-au primit în viaţa lor o palmă şi n-au dat o palmă. Cum poţi să apreciezi tu cum reacţionează acea persoană? Eu, de bine de rău am tot felul de semne pe mine, am luat bătaie, am dat bătaie la viaţa mea, am crescut în cartier. Ştiu cum să mă port într-o astfel de situaţie”, a declarat Pătraru pentru Libertatea.

Citește și Dragoș Pătraru a semnat pentru un nou sezon Starea Nației la un nou post de televiziune

De Vlad Mitu


Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *