Proiectarea autostrăzii Comarnic – Brașov e blocată de trei luni, deși potrivit contractului cu firma proiectantă traseul trebuia aprobat până la finalul acestui an, spune fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă.
”De 3 luni nu se mai întâmplă nimic pe acest proiect, pentru care am semnat contractul de proiectare în februarie. În 2021 trebuia să avem (cf. calendar contractual) traseul final aprobat și bătut în cuie, bazat pe cele două analize multi-criteriale faza 1 și faza 2. În plus, și investigațiile de teren preliminare realizate deja. Nici măcar primul livrabil, analiza variantelor de traseu faza 1 (AMC1), nu a fost îndeplinit, deși când am plecat de la minister era programat pentru 14 septembrie”, a scris Drulă pe Facebook.
Vezi și Drulă anunță că încep lucrările la autostrăzi și drumuri expres
Drulă susține că firma de proiectare, Consitrans, ”își face de cap și e lăsat să ignore responsabilitățile contractuale”, și arată că fostul director al acestei firme a fost numit de PNL ca președinte al Companiei de Autostrăzi – cea care gestionează construcția autostrăzii.
”Să aibă legătură asta cu numirea de către PNL ca președinte al Consiliului de administrație al CNAIR a omului lui Dan Voiculescu, chiar fostul director general timp de 6 ani al firmei Consitrans? Dle. Grindeanu, poate între două interviuri și trei plimbări pe șantiere, vă ocupați puțin și de proiectele mari de investiții. Mai ales că despre autostrada Ploiești-Brașov v-am întrebat la audieri și v-ați luat un angajament”, a mai spus Drulă.
Dan Vîlceanu, cât timp a fost ministru interimar al Transporturilor, l-a numit în consiliul de administrație al Companiei de Autostrăzi (CNAIR) pe Bogdan Pascu, unul dintre oamenii apropiați de Dan Voiculescu.
Bogdan Pascu (fost vicepremier din partea Partidului Conservator în guvernul Tăriceanu) a condus în ultimii șase ani compania de proiectare și consultanță Consitrans, care are numeroase contracte cu Compania de Administrare a Infrastructurii, inclusiv pentru realizarea drumului expres Craiova – Pitești.
Bogdan Pascu a fost parlamentar din partea fostului Partid Conservator condus de Dan Voiculescu și a ocupat în 2006 și funcția de vicepremier în cabinetul condus de Călin Popescu – Tăriceanu. Bogdan Pascu a lucrat și la Antena 1 și Grivco, firme controlate de Dan Voiculescu.
Vezi și CNAIR a decis să construiască în regie proprie nodul de la Chețani de pe Autostrada Transilvania
În 2019, el a fost numit de premierul Viorica Dăncilă drept șef al Departamentului pentru dezvoltare, promovare şi monitorizarea proiectelor de investiţii în infrastructură, înființat de premierul de la acel moment cu rolul unui adevărat minister ”paralel” al Transporturilor.