După cutremurul imobiliar din România, ”interesele” sunt la Dubai, Spania sau Cipru de Nord. Cât costă un apartament

Sabina Popescu

În timp ce prețurile pentru locuințele din România au explodat până la nivelul în care, în marile orașe, nu și le mai permite nimeni, românii se pare că și-au mutat atenția către locații semnificativ mai exotice pentru următoarea investiție imobiliară.
Față de 2021, când un număr limitat de români a luat în calcul achiziția unei case sau a unui apartament peste mări și țări, situația este cu totul alta în 2022.
Creșterea interesului pe această zonă este de 50% de la un an la altul. Printre destinațiile preferate de români, se numără Dubai, Cipru de Nord, Spania, dar și Grecia sau Italia, într-o măsură mai mică.

Românii și apartamentele din străinătate

”Până anul acesta, interesul era concentrat pe proprietăți locale, din zone unde cererea de închiriere era ridicată, generând astfel un randament investițional foarte bun, între 6-8%.

Contextul geopolitic al anului 2022 a schimbat focusul către piețe externe, atât sub egida locuințelor de vacanță, cât și în scopul închirierii acestora”, explică Andreea Comșa, Managing Director Premier Estate Management.

Ca referință, în Ciprul de Nord, cele mai multe proiecte sunt de mari dimensiuni în zone cât se poate de apropiate de plajă, doar câteva sute de metri, de exemplu.

În privința prețurilor de achiziție, ajungi la 77.000 de euro pentru un studio și 96.500 de euro pentru un apartament cu două camere.

Dubai pe lista priorităților românilor

Dubai este de asemenea foarte sus pe lista priorităților pentru români și, din nou, cele mai căutate sunt proprietățile în ansambluri rezidențiale cu acces facil la plajă.

În privința celor care cochetează cu Spania, Malaga este foarte atrăgătoare, dar proprietățile sunt de dimensiuni mai mici decât în Cipru. Chiar și așa, vorbim de apartamente la 500 de metri de plajă.

Citeste si...  Peste un milion de copii ucraineni riscă să nu aibă ce mânca

Ai variante cu 2, 3 sau 4 camere și suprafețe cuprinse între 67 mp pentru un apartament cu 2 camere și 123 mp utili pentru un apartament cu 4 camere. Prețurile pornesc de la 238.000 de euro + TVA.


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *