Miliardarul american a plătit 44 de miliarde de dolari, după ce a ajuns la un acord cu consiliul de administrație al Twitter pentru a cumpăra rețeaua de socializare, care a făcut anunțul luni, într-un comunicat citat de France Presse.
Deținătorul companiei Tesla și cel mai bogat om din lume devine așadar proprietarul platformei pe care o consideră a fi „piața publică digitală în care se dezbat subiecte vitale pentru viitorul umanității”, potrivit unui pasaj din comunicatul oficial.
Acest acord îl pune pe directorul executiv al Tesla la conducerea unei companii cu 217 milioane de utilizatori și un rol influent în modelarea agendei politice și mass-media mondiale.
Chiar dacă inițial șefii Twitter nici nu voiau să audă de ideea ca rețeaua socială să fie preluată de Elon Musk, lucrurile par să se fi schimbat radical, la presiunea acționarilor companiei.
Elon Musk a semnalat că Twitter va fi reformat sub conducerea sa, care va duce inclusiv la schimbări în moderarea conținutului public.
Frica multora era că Musk ar ordona ca o bună parte dintre restricțiile legate de ce poți posta vor fi înlăturate și că asta s-ar traduce în instaurarea unui haos.
Amintim, Twitter interzice discursul ce conține amenințări violente și a luat în ultimii ani măsuri mai serioase contra campaniilor coordonate de dezinformare, mai ales când este vorba de alegeri sau când a fost vorba de Covid-19.
Acest acord reprezintă un moment crucial pentru compania cu o istorie de 16 ani, care a devenit una dintre cele mai influente pieţe publice din lume şi care acum se confruntă cu o serie de dificultăți.
Tratativele despre acest acord, care săptămâna trecută părea incert s-au accelerat în weekend, după ce Musk i-a atras pe acţionarii Twitter cu detalii de finanţare a ofertei lui.
Aflat sub presiune, Twitter a început să negocieze cu Musk pentru a vinde compania la preţul propus de 54,20 dolari pe acţiune.
„Libertatea de exprimare este piatra de temelie a unei democraţii funcţionale, iar Twitter este piaţa digitală a oraşului, în care sunt dezbătute chestiuni vitale pentru viitorul umanităţii”, a spus Elon Musk într-un alt comunicat.
Ca un prim efect, cotaţia acţiunilor Twitter a crescut cu aproximativ 6% în urma informaţiei referitoare la acord, anunță Reuters.
„De asemenea, vreau să fac Twitter mai bună ca niciodată, îmbunătăţind produsul cu noi funcţii, făcând algoritmii open source pentru a creşte încrederea, învingând roboţii de spam şi autentificând toţi oamenii. Twitter are un potenţial extraordinar – aştept cu nerăbdare să lucrez cu compania şi comunitatea de utilizatori pentru a-l debloca”,a mai afirmat Musk în comunicatul său.
Afacerea, aprobată în unanimitate de consiliul de administraţie al Twitter, este de aşteptat să se încheie în 2022, sub rezerva aprobării acţionarilor Twitter, primirii aprobărilor de reglementare aplicabile şi îndeplinirii altor condiţii obişnuite pentru închiderea unei vânzări.
Elon Musk şi-a asigurat o finanţare de 25,5 miliarde dolari prin din datorii şi finanţare în marjă şi oferă un angajament de capital propriu de aproximativ 21,0 miliarde USD.
În fine, Twitter intenţionează să publice rezultatele financiare ale primului trimestru al anului fiscal 2022 înainte de deschiderea pieţei, la 28 aprilie.