Eurodeputatul Ramona Mănescu este proprietara unui loc de casă în cartierul Cotroceni. Nu apare în declarația sa de avere

Gogu

Valoarea terenului: 625.000 de euro, în momentul în care a fost obținut, ianuarie 2008. Mănescu l-a preluat cu ajutorul unui interpus, printr-o tranzacție cu bani-fantomă. Terenul fusese retrocedat, cu doar o lună în urmă, de primarul general Adriean Videanu.

Retrocedarea avusese loc, formal, pe numele unei septuagenare.

La data la care a fost implicată în această tranzacție subterană, Ramona Mănescu avea 35 de ani și tocmai se instalase în băncile Parlamentului de la Bruxelles.

Deși abia apărută pe scena mare a politicii din România, tipul acesta de întreprindere reprezenta pentru ea, de ani buni, „business as usual”.

Folosindu-se de interpuși, Ramona Mănescu reușise să manevreze, până atunci, terenuri în valoare de 3,3  milioane de euro.

Mai explicit

Mai jos, istoria prin care un teren din cartierul Cotroceni, retrocedat de statul român, a fost înghițit de averea ascunsă a unui politician român detașat la Bruxelles.

Septuagenara pe numele căreia – doar pe numele! – a curs întreaga procedură de retrocedare dispusă de primarul Adriean Videanu a ajuns, astăzi, la 88 de ani.

O cheamă – cu doi de t – Georgetta Trifan.

Bătrâna nu a vrut să se întâlnească cu RISE Project, dar a acceptat să vorbească la telefon: două convorbiri purtate la câteva luni distanță, cu vocea circumspectă, sfioasă a unei femei complet singure.

– Ce a căutat numele ei într-un dosar de retrocedare de la Primăria București?

Georgetta Trifan povestește că, în epoca de furie edilitară a comunismului, casa în care locuia, pe Calea Călărașilor, a fost demolată și, în compensație, a primit de la stat un apartament pe Șoseaua Mihai Bravu.

După Revoluție, a așteptat câțiva ani, apoi și-a cerut locul de casă înapoi.

Citeste si...  Avocatul Poporului, Renate Weber intră în scandalul căminelor groazei

Și poate că ar fi și reușit să-l obțină…

Numai că, în 2005, din senin, a fost abordată de o tânără care i-a spus că vrea să cumpere de la ea dreptul acestei revendicări.

I-a propus, adică, să renunțe la terenul pe care Primăria ar fi putut să nu i-l retrocedeze niciodată, contra unor bani pe care ar fi urmat să-i primească pe loc.

În momentul acela, se scurseseră patru ani de când bătrâna făcuse cerere de retrocedare la Primărie.

Citește și Ramona Mănescu, tunuri imobiliare, apariții ministeriale și europarlamentare. Profit 17,5 milioane de euro

Și, pentru că cei patru ani trecuseră în zadar, a acceptat oferta venită din partea acestei tinere misterioase.

– Mi-a dat 20.000 de lei pentru teren (n.r. – pentru dreptul litigios asupra terenului), spune, la telefon, Georgetta Trifan.

Afirmația ei plutește prin aer, fără să se sprijine pe vreo dovadă.

Femeia tinde să confunde planurile, deschide paranteze pe care uită să le mai închidă, dar, în ciuda vârstei înaintate, e departe de a fi pierdut șirul întâmplărilor de acum 12 ani.

Își bate capul îndelung să rememoreze numele celei care a convins-o să accepte tranzacția de atunci, din 2005. Apoi tresare:

– Gata, mi-am amintit! Argentina o chema pe fată, era de fel din Brăila.

Memoria bătrânei se dovedește fidelă.

Numele complet al tinerei care a reușit să o convingă să-și vândă dreptul de a revendica acea proprietate este Argentina Grosu.

În 2005, avea 29 de ani și bătea străzile Bucureștiului, în căutarea unor oameni ignoranți, disperați sau doar descurajați, dispuși să își vândă, pe mai nimic, dreptul de a revendica terenurile care le fuseseră naționalizate în comunism.

Citeste si...  Simion a declarat că starea de alertă este neconstituţională

De fapt, nu găsirea acestor familii era principala ei grijă, ci lămurirea lor să accepte să intre în aceste târguri.

Cu septuagenara din istoria noastră nu a avut mult de furcă.

Mai multe pe Riseproject.ro


Distribuie articol:
1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *