Crin Antonescu, ”uns” candidat PNL-PSD-UDMR pentru președinția României, îl provoacă pe Călin Georgescu, dar și pe ceilalți candidați la o dezbatere despre viitorul României.
”Eu cred că este neapărat necesar nu numai cu domnul Georgescu. Nu să facem un concurs de abilitate verbală, ci pur și simplu să desfacem niște idei”, a declarat Crin Antonescu.
Întrebat ce i-ar spune lui Călin Georgescu dacă s-ar afla față în față cu acesta, Antonescu a răspuns că l-ar saluta și l-ar invita la o dezbatere publică. Totodată, candidatul coaliției de guvernare a subliniat interesul său pentru a înțelege mai bine mesajele lui Georgescu, în special referirile sale la Dumnezeu și popor.
”Nu am vreo curiozitate legată de Călin Georgescu, l-aș saluta și l-aș invita să avem o discuție publică despre aceste teme, cu un public care să poată pune întrebări, o dezbatere publică despre România și despre aceste alegeri. Eu cred că este neapărat necesar nu numai cu domnul Georgescu. Nu să facem un concurs de abilitate verbală, ci pur și simplu să desfacem niște idei”, a spus Antonescu, duminică seara, în cadrul unei emisiuni la Antena 3 CNN.
Crin Antonescu a pus sub semnul întrebării retorica lui Călin Georgescu și a formulat câteva dileme:
”În momentul în care spui, cum spune domnul Georgescu – are dreptul să spună asta: am venit aici, sunt eu cu poporul și cu Dumnezeu și hora asta ne-a unit pe toți. Foarte bine. Aș vrea să știu cum intervine Dumnezeu în chestiunea asta, ce înțelege prin popor, dacă eu, de exemplu, care nu am fost acolo, mai fac parte din popor? Dacă 2 milioane au votat cu Georgescu, semnificativ repet, 16 milioane ceilalți mai sunt poporul, cei care vor să voteze altceva mai sunt poporul? Iată niște teme simple de discuție, nu vreun concurs de frumusețe sau abilitate oratorică”.
Antonescu a subliniat că o dezbatere publică este esențială pentru clarificarea ideilor și a direcției politice. În final, candidatul coaliției a afirmat că Georgescu „reprezintă cea mai mare amenințare la adresa destinului României”.