Astăzi, artiști din 19 țări vor urca pe scena de la Altice Arena (Lisabona – Portugalia), în prima semifinală a concursului.
Albania, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Islanda, Israel, Lituania (în prima parte a show-ului), Armenia, Austria, Croaţia, Cipru, Finlanda, Macedonia, Grecia, Irlanda, Elveţia (în a doua parte) sunt țările care intră astă seară în concurs.
În afară de locuitorii acestor țări, în această semifinală votează și fanii Eurovision din Portugalia, Spania și Marea Britanie. Doar 10 dintre cei 19 concurenți vor merge mai departe, în Finală. Ţările din grupul celor cinci mari plătitoare (big five) – Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie şi Italia – sunt calificate direct în finală, alături de ţara gazdă, Portugalia, însă votează, conform tragerii la sorți, în semifinale.
Cea de-a doua semifinală, în care vor concura şi reprezentanţii României, The Humans, cu melodia Goodbye, va avea loc joi, 10 mai, iar spectacolul va fi transmis în direct pe TVR 1, TVR HD, TVR Internațional şi TVR+, de la ora 22.00.
Finala Eurovision 2018 va avea loc sâmbătă, 12 mai.
Citește și: În România, în 2017, Viessmann a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri de peste 10%