Propaganda rusă continuă să mintă despre motivele războiului criminal pe care armata lui Putin în duce împotriva civililor ucraineni. Pe fondul încălcării armistițiilor pentru evacuarea civililor, media puriniste spun prin vocea Ministerul rus al Apărării că avea documente care atestă ”pregătirile ascunse” ale Ucrainei pentru un atac asupra Donbas. Purtătorul de cuvânt al ministerului, Igor Konașenkov, citat de Vedomosti, spune că acesta programat pentru luna martie 2022,
Totuși, astăzi, 9 martie s-a ajuns la un acord privind coridoarele umanitare și evacuarea civililor din așezările asediate.
Evacuările vor fi efectuate din suburbiile Kievului (direcția Irpin), precum și din Energodar, Sumy, Mariupol, Volnovakha și Izyum. Acest lucru a fost anunțat de ministrul Reintegrării, Iryna Vereshchuk.
Primarul din Irpen a precizat că locuitorii din suburbiile Kievului, care se aflau în pragul unei catastrofe umanitare și că aceștia vor fi duși la gara centrală a capitalei Kiev.
Vezi și Ucraina, războiul urban: lupte brutale, distrugeri masive, pierderi grele civile şi militare
Evacuarea unui orfelinat bombardat de ruși
”Evacuarea orfelinatului din Vorzel va fi o operațiune separată. În acest moment, sunt la orfelinat 26 de angajați și 55 de copii. Pe 25 februarie, orfelinatul a fost bombardat și unele camere au fost avariate.
Dacă rușii nu încalcă armistițiul, este planificată deja evacuarea civililor de la Sumy la Poltava. Șeful regiunii Sumy a anunțat că în jurul orei 14.00, 22 de autobuze urmează să scoată din Sumy femei cu copii, gravide, vârstnici și persoane cu dizabilități.