Expert: Următoarea criză mondială de sănătate va fi cauzată de foamete

Filip Constantin

Aflată în creștere rapidă, lipsa de alimente poate reprezenta aceeași amenințare la adresa sănătății globale precum pandemia Covid-19, avertizează un specialist la nivel mondial în acest domeniu.

Provocată în parte de războiul din Ucraina, creșterea prețurilor la alimente și energie ar putea ucide milioane de oameni atât direct, cât și indirect, a declarat marți, într-un interviu acordat agenției Reuters, directorul executiv al Fondului mondial de luptă împotriva SIDA, tuberculozei și malariei – Peter Sands.

Penuria de alimente funcționează în două moduri. Unul este că ai tragedia oamenilor care mor efectiv de foame. Dar în al doilea rând, există faptul că, adesea, un număr mult mai mare de oameni sunt prost hrăniți, iar acest lucru îi face mai vulnerabili la bolile existente„, a spus oficialul occidental.

Acesta a spus că eforturile de îmbunătățire a pregătirii pentru pandemii nu ar trebui să facă greșeala „clasică” de a se preocupa doar de crizele care seamănă cu cea mai recentă amenințare cu care s-a confruntat planeta.

Nu este la fel de bine definit ca un agent patogen nou-nouț care apare cu simptome noi și distincte. Dar ar putea fi la fel de mortal„, a spus Sands.

Amintim, Organizația Mondială a Sănătății estimează că 15 milioane de oameni ar fi putut muri din cauza Covid-19.

Peter Sands a declarat că din partea Fondului Global sunt necesare investiții în consolidarea sistemelor de sănătate, pentru a ajuta la pregătirea pentru repercusiunile crizei de alimente.

Acest fond are sediul la Geneva, în Elveția, și își propune să strângă 18 miliarde de dolari pentru a stimula sistemele de sănătate, pentru a lupta contra celor trei boli principale din numele său și pentru a inversa regresele cauzate de pandemie. Acesta a strâns deja puțin peste o treime din obiectivul stabilit pentru următorii patru ani.

Citeste si...  Zelenski îl urechează puțin pe Macron

Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *