Facebook va verifica identitatea proprietarilor de pagini

0

Facebook va verifica proprietarii paginilor mari de pe reţeaua de socializare, anunţă BBC. Mai exact, va verifica identitatea celor care administrează aceste pagini populare pentru a se asigura că paginile nu sunt coordonate de persoane cu identităţi false.

Citiți și Taxa de poluare introdusă pentru mașinile înmatriculate în Bulgaria

Decizia face parte din eforturile continue ale Facebook de a combate ştirile false şi propaganda.

Şeful Facebook Mark Zuckerberg a spus că toate paginile „mari” vor fi verificate, iar cele care nu vor trece de evaluare nu vor mai avea voie să posteze.

Scopul este ca cei care administrează pagini mari în spatele unui cont fals să nu mai poată face acest lucru.

Mark Zuckerberg a mai spus că toate măsurile pe care Facebook le va lua vor avea rolul de a nu permite repetarea a ceea ce s-a întâmplat în timpul alegerilor prezidenţiale din SUA din 2016, când ruşii au folosit conturi false şi pagini populare pentru a-şi transmite mesajele şi reclamele politice.

Săptămâna aceasta Facebook a anunţat că a închis 70 de conturi de pe reţeaua de socializare şi alte 65 de conturi de Instagram, precum şi 138 de pagini de Facebook. Toate acestea erau controlate de IRA (Agenţia pentru Cercetarea Internetului) din Rusia.

Dintre paginile care aveau conţinut, 95% erau în limba rusă şi aveau ca public ţintă oameni care fie trăiau în Rusia, fie erau vorbitori de limbă rusă din diferite ţări, inclusiv din ţări vecine precum Azerbaidjan, Uzbekistan şi Ucraina.

Paginile aveau aproape 500.000 de urmăritori din Rusia, 170.000 din Ucraina, 42.000 din Brazilia, 40.000 din Georgia, 35.000 din Kârgâzstan, 29.000 din Turcia, 29.000 din Azerbaidjan, 25.000 din Kazakhstan, 18.000 din Uzbekistan, precum şi 18.000 din Republica Moldova.

De la 1 ianuarie 2015, paginile respective au plătit echivalentul a 167.000 de dolari pentru a-şi face reclamă pe Facebook şi pe Instagram.

IRA, entitatea de care ţineau toate aceste pagini şi conturi, este o companie cu sediul în Sankt Petersburg, şi care a fost implicată în operaţiuni de influenţare online în favoarea intereselor politice şi economice ale Rusiei şi ale oamenilor de afaceri din această ţară. Potrivit unui raport făcut public în ianuarie 2017 de către serviciile secrete din SUA, IRA este o „fermă de troli” finanţată de un apropiat al lui Putin care are legături cu serviciile secrete din Rusia. Se pare că în anul 2015 peste 1.000 de angajaţi lucrau într-o singură clădire a IRA.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele