Facturi mai mici la energie. 37 de moduri prin care poți reduce consumul în gospodărie

0

Grijile privind facturile la energie cresc pe măsură ce se apropie iarna, iar discursurile de la nivelul Comisiei Europene sunt centrare deja de luni de zile pe necesitatea reducerii consumului de către fiecare stat membru.

În contextul prețurilor tot mai mari afișate la rafturile magazinelor alimentare, al utilităților majorate substanțial, dar și al unei economii globale șubrezite de pandemia de coronavirus, urmată de războiul din Ucraina, oamenii caută soluții pentru a face economii, astfel încât să le ajungă banii de la o lună la alta.

Ei bine, cu mici eforturi pentru a ne schimba obiceiurile, putem consuma mai puțină energie electrică în gospodărie, potrivit anspblog.org.

37 de moduri prin care poți reduce consumul de energie

1.Închide calculatorul pe timpul nopții. Calculatoarele sunt unele dintre cele mai mari consumatoare de energie. Acestea pot fi pornite și oprite de peste 40.000 de ori fără să le fie afectată durata de viață.

2.Alege becuri potrivite. Cele LED sunt cele mai eficiente din punct de vedere energetic deoarece folosesc cu 75% mai puțină energie decât cele incandescente.

3.Scoateți din priză electrocasnicele de care nu aveți nevoie. Chiar și atunci când sunt oprite, televizoarele, cuptoarele cu microunde, imprimantele și nu numai folosesc o cantitate mică de energie chiar și când nu sunt folosite.

4. Scoateți încărcătoarele din priză. Anumite modele de încărcătoare folosesc o cantitate mică de energie când sunt lăsate în priză, chiar dacă nu este niciun dispozitiv conectat la ele. Cel mai simplu mod de a testa este să puneți mâna pe ele. Dacă sunt calde deși nu încărcați nimic, înseamnă că folosesc energie.

5. Utilizați un prelungitor. Folosind un prelungitor veți economisi energie, comparativ cu varianta folosirii mai multor prize individuale.

6. Stingeți becurile când ieșiți dintr-o cameră.

7. Folosiți lumina naturală de câte ori este posibil.

8. Instalați senzori automați de lumină pentru iluminatul exterior.

9. Dacă aveți nevoie de lumină în curte, instalați dispozitive alimentate cu energie solară.

10. Cumpărați electrocasnice eficiente din punct de vedere energetic. Acestea au un anumit tip de etichetă care semnalează acest lucru. De exemplu, mașinile de spălat din această categorie consumă cu 25% mai puțină energie, iar frigiderele cu 9% mai puțină energie decât cele convenționale.

11. Uscați hainele în mod natural, pe balcon sau în curte, în loc să folosiți uscătorul de rufe.

12. Folosiți un program cu apă rece la mașina de spălat de fiecare dată când este posibil.

13. Spălați vasele manual, evitați folosirea mașinii de spălat vase când este posibil.

14. Asigurați-vă că toate ferestrele se închid corespunzător, astfel încât să nu pătrundă frigul în casă iarna, sau căldura vara.

15. Cumpărați instalații și decorațiuni cu lumini ce au temporizatoare pentru sărbătorile de iarnă.

16. Folosiți ventilatoare în locul aerului condiționat.

17. În timpul nopții, puneți aerul condiționat pe modul de repaus.

18. În timpul verii, setați aparatul de aer condiționat cu un grad sau două în plus decât ați face-o în mod normal. Un grad în plus înseamnă o economie de circa 10%.

19. Curățați sau înlocuiți filtrele electrocasnicelor conform recomandărilor.

20. Porniți mașina de spălat doar când se adună suficiente cât să umple mașina de spălat.

21. Curățați și aerisiți caloriferele și asigurați-vă că nu sunt acoperite de draperii sau piese de mobilier.

22. În timpul iernii, nu acoperiți geamurile cu draperiile pe timpul zilei, când soarele bate în ferestre.

23. În timpul verii, lăsați draperiile trase pe timpul zilei pentru a bloca căldura.

24. Ștergeți becurile și lămpile de praf frecvent. Un strat gros de praf poate reduce iluminarea cu 50%.

25. Dacă aveți coș de fum, acoperiți-l când nu este utilizat ca să nu intre aerul rece.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele