Fără majoritate, Florin Cîțu nu va fi propunerea PNL pentru Iohannis

0
citu presedinte pnl

Partidul Național Liberal a decis în ședința Biroului Executiv Național de azi, ținând cont de nevoia de deblocare a crizei politice, următoarele:

 

In eventualitatea în care se conturează o majoritate parlamentară, nominalizarea PNL, pentru funcția de prim-ministru, la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni, va fi Florin Cîțu, prim-ministrul interimar, președintele PNL.

În eventualitatea în care nu se conturează o majoritate, decizia conducerii PNL este aceea de a se prezenta fără a face propunere de premier la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni.

Vezi și USR PLUS și AUR anunță că vor susține prima moțiune care va ajunge la vot

Liberalii au decis vineri într-o ședință-fulger a Biroului Executiv să schimbe decizia de joi seară și să nu mai propună nici un premier la negocierile cu președintele dacă nu reușesc să realizeze o majoritate parlamentară. Cu o zi în urmă, Florin Cîțu fusese desemnat premier tot de BEX.

Inițial decizia PNL era ca premierul sa fie președintele partidului.

Conducerea PNL s-a reunit într-o ședință de urgență. În ședința Biroului Executiv e posibilă o discuție despre flexibilizarea mandatului de negociere cu președintele Iohannis, au declarat pentru G4Media surse liberale.

Joi noapte, liberalii au stabilit în ședința Biroului Executiv să meargă la consultările de la Cotroceni cu președintele cu propunerea fermă: Florin Cîțu, candidat pentru postul de prim-ministru.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele