
Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (FIG), Morinari Watanabe, speră să pună în funcţiune o linie de asistenţă telefonică pentru victimele hărţuirilor sexuale, estimând că aproximativ 1.000 de cazuri ar putea fi raportate în primul an, informează AFP, citată de news.ro.
„Un sportiv sau părintele unui sportiv” ar putea apela numărul acestei linii de oriunde din lume, a declarat, miercuri, Wtanabe, în timpul Jocurilor Asiatice de la Jakarta, la câteva luni după condamnarea fostului medic al lotului olimpic al SUA, Larry Nssar, găsit vinovat că a agresat sexual peste 265 de victime, dintre care aproape 160 de gimnaste, timp de două decenii.
Linia telefonică este una dintre măsurile pe plan global pe care FIG vrea să le ia, ce vizează crearea unei Fundaţii de etică în gimnastică, incluzând o componentă de protecţie, una disciplinară şi una de conformitate.
Acest plan va fi supus votului federaţiilor naţionale membre în decembrie.