Festivalul „Strada Armenească” are loc în Bucureşti

Alexandru Ionescu

Festivalul „Strada Armenească”, ajuns la a cincea ediţie, are loc, până duminică, pe strada cu acelaşi nume din Capitală.

Pe scena festivalului, care se va desfăşura sub deviza #hay5, vor urca Mihai Mărgineanu, Irina Rimes, Corina Chiriac, Capriel & Garbis Dedeian, Relu & The Zuralia Orchestra, Grupul Iza, Ansamblul Vartavar & Hayakaghak, Ansamblul Asteria & Kymata, Ansamblul L’Allodola.

Vizitatorii se vor putea bucura de tururi ghidate prin cartierul Armenesc, Catedrala Armeană şi Muzeul Dudian, un treasure hunt în zona festivalului pentru a afla mai multe despre toate etniile prezente la eveniment, un escape room prin care vor putea descoperi povestea ascunsă a şcolii armene din Bucureşti, ateliere de dansuri şi caligrafie, strada de carte şi faimoasa bătaie cu apă.

Bazarul va cuprinde bunătăţi care să împace toate gusturile – de la food trucks cu diferite delicatese, la bijuterii pentru doamne, haine şi porturi tradiţionale, picturi pe sticlă şi obiecte de ceramică. Nu va lipsi nici tradiţionalul atelier de caligrafie, unde vizitatorii vor putea afla mai multe despre unicitatea alfabetului armean. Conform organizatorilor, la eveniment vor participa şi comunităţile evreieşti, romă, grecească şi, anul acesta, comunitatea italienilor.

Accesul la festival este gratuit.

Citeşte şi:Maternitatea SANCONFIND sărbătorește Săptămâna Internațională a Alăptării

 


Citeste si...  Donald Trump își scoate la vânzare controversatul hotel din Washington pentru 375 de milioane de dolari
Distribuie articol: