Filmele şi muzica clasică, prin ochii unui profesor de pian

0
112

Am luat parte într-o seară de joi la un concert extraordinar ce l-a avut la pupitru pe Christian Badea, iar ca solist pe violonistul Remus Azoiţei, la Ateneul Român. Acesta a interpretat într-o manieră personală, impecabilă, Concertul pentru vioară şi orchestră de Piotr Ilici Ceaikovski. De fapt întreaga seară a purtat amprenta marelui compozitor, partea a doua a serii constând tot într-o lucrare aparţinând aceluiaşi compozitor: Simfonia „Patetica”.

Citiți și Muzica astăzi

De data aceasta vreau să îmi centrez atenţia asupra micii bijuterii scrise de Ceaikovski, Concertul pentru vioară şi orchestră, care după părerea mea este una dintre cele mai frumoase pagini muzicale romantice scrise vreodată.

Este un concert ce abundă în imagini şi stări contradictorii: uneori atmosfera este calmă, liniştită, visătoare, optimistă, alte ori se întunecă, se precipită treptat şi devine melancolică, uneori apăsătoare, deşi energică şi plină de patos. Lucrarea este structurată în 3 părţi: Allegro moderato, în re major, Canzonetta – Andante, în sol minor şi Finale – Allegro vivacissimo, în re major.

Filmul împletit cu muzica   

Radu Mihăileanu, regizor francez de origine română, realizează la finele anului 2009 un film intitulat „Le Concert”, în care muzica lui Ceaikovski domină, iar în finalul lung-metrajului putem asculta aproape în întregime prima parte a concertului pentrui vioară şi orchestră de Ceaikovski, unde actoria se împleteşte într-un mod favorabil cu interpretarea, cu imaginile, cu decorurile şi cu personajele. Filmul s-a bucurat imediat de o primire favorabilă din partea presei franceze, producţia ocupând pentru mult timp prima poziţie în topul vânzărilor de bilete.

Muzica a avut întotdeauna un rol primordial în desfăşurarea acţiunii unui film, exprimând la fiecare pas emoţiile, trăirile şi stările personajelor. Ea trebuie să fie mereu în concordanţă cu ceea ce se petrece în film, având totodată şi un rol estetic, de atmosferă. Vă recomand să vizionaţi filmul francez Le concert dacă sunteţi în cautare de muzică bună, de o acţiune bine închegată şi de actori pe măsură.

Scris de Andreea Dragu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele

*