Atenție! Filmul Octav poate conține plasare de produse. Am aflat ieri cum napolitanele Joe, pasta de ras Gillette, cașcavalul Hochland sau Dacia Logan se îmbină armonios în cadrele dramei idilice Octav. Doar că producătorii au omis să ne atenționeze la început de conținutul comercial al filmului.
Ce o fi în mintea unui responsabil de marketing atunci când își propune să plaseze produse într-un așa-zis film de artă? Se gândește oare că aflat sub imperiul emoțiilor trăite în film, spectatorul va asimila și mesaje publicitare și va da năvală la Mega, după vizionare, să îi cumpere cașcavalul? Sau nu, îl manipulezi fin, subliminal și, la un moment dat, când se va afla în fața raftului, se va produce revelația și va cumpăra brânza din care a mâncat Marcel Iureș, adică Octav? Dar ce o fi fost în mintea producătorilor care au acceptat un asemenea compromis, într-un film de o așa natură? Numai ei știu.
Totuși, câteva păreri și despre filmul Octav. Premisa filmului cu potențial, cadrele frumoase, aproape picturale, scenografia ok, muzica ok și ea, actorii – Iureș, Rebengiuc și … cam atât. Marketingul filmului creează o așteptare mare. Plecând de la personajul principal care seamănă cu dirijorul Celebidache, trailerele și toată promovarea filmului anunță o super-producție care pare să se fi desprins de modelul mainstream al cinematografiei românești. Adică de acel filon post revoluționar, realist-contemporan, cu accente dramatice gratuite și umor grotesc.
Cel puțin așteptarea mea a fost ca un regizor newcomer, cu educație în afara țării, cum este Serge Celebidachi, să aducă un suflu nou în cinematografia românească. O poveste autentică și frumoasă. Poate cu următoarele producții, pentru că în cazul lui Octav se pare că autorii filmului s-au concentrat mai mult pe promovare și mai puțin pe conținut. Filmul are un scenariu dezlânat, care îl face să pară mai degrabă o succesiune de scurt metraje, personajele nu se leagă între ele, iar dialogurile sunt total neverosimile. Din păcate, nici imaginea filmului, nici muzica, nici Iureș și Rebengiuc nu pot salva producția din punct de vedere artistic. Dacă încerci o capodoperă italian style, pe modelul Tornatore, atunci te înhami și la o mare responsabilitate.
VEZI SI: Ioan Andrei Ionescu este tatăl lui Marcel Iureș în filmul „Octav”
Declanșatorul filmului are potențial. Întoarcerea lui Octav, în vârstă de 84 de ani, în peisajul idilic al copilăriei sale și întâlnirea cu el, copil, cu mama, cu tatăl, cu frații ar putea să producă o răscolire emoțională uriașă. Dar se pare că asta s-ar întâmpla doar în cazul care am avea un regizor italian la cârmă. Încă mai avem mulți pași de făcut în cinematografie, până să reușim să transmitem în filme emoții în mod natural, fără isterie, dialoguri forțate sau clișee vizuale.
În filmul Octav avem parte de nenumărate pastișe tehnice menite să producă emoție la kil. Zgomote puternice, tunete, flashback-uri, dialoguri grave și încărcate, personaje agitate, toate amestecate într-o șaorma vizuală cu de toate. Ah, am uitat telefonul. Of, telefonul, care, evident, sună isteric și recurent. Iar când Octav răspunde, evident nu e nimeni. Și, când la sfârșitul filmului răspunde din nou, la capătul firului este un operator de la o firmă de cablu, acesta dorindu-se un moment tragi-comic.
În rest, în filmul Octav mai avem parte de niște scene de tip flashback în curtea conacului, care ar trebui să trimită la lumea idilică a copilăriei. Scenele din trecut arată cum Octav și frații mai mici își trăiesc viața lipsită de griji materiale, alături de o mamă bolnavă, pictoriță, care înțelegem că și-a sacrificat viața artistică pentru a-i crește pe ei. Pe parcursul filmului, boala mamei se agravează, iar scena morții este de un ridicol vizual desăvârșit. Lume agitată în casă, copii țipând, servitorii fugind abulic și un popă care ține o slujbă la capul patului. Totul se vrea împachetat hollywoodiano-dramatic într-o scenă care arată mai degrabă a exorcizare. Și regizorul te chinuie cu scena asta de vreo trei ori, parcă. Pentru că Octav își aduce aminte momentul dramatic de mai multe ori.
Personajul Octav pare marcat tot filmul de o tristețe nerezolvată, o neîmpăcare cu oamenii și situațiile din viața sa. Și nu înțelegem de ce. Că e bătrân? Că nu are pe nimeni? Că s-a bătut cu statul român să-și primească conacul înapoi? Că și-a văzut mama murind? Că a avut o iubire neîmplinită? Că a fost în război? Că a fost departe de țară, la Paris? Că trebuie să vândă conacul? Că toate astea la un loc? În fine, în toată lumea asta complicată apare și tatăl lui Octav. Un om cu bani, care stătea mai mult la București, dar care, când venea acasă, le aducea locomotive de jucărie copiilor și se o ocupa de educația lor, purtând cu ei tot felul de dialoguri absconse despre lume și viață.
În esență, filmul îl prezintă pe tatăl lui Octav ca un personaj bun. Asta până într-un moment când aflăm că face sex cu slujnica Vera. Iar mama lui Octav știe și devine isterică, ea fiind bolnavă. Deci ce să mai crezi despre tatăl lui Octav? Că e bun sau rău? Că e ambivalent? Ca noi toți, adică. Ca un om, și cu bune și cu rele. Dar despre mama lui Octav, ce să mai zici? Evident, o victimă și un destin tragic. Slujnica Vera? Era bună, mai ales când Octav se uita pe gaura cheii la ea.
Cum spuneam, personajele și relațiile dintre ele sunt administrate defectuos, prin dialoguri și stări fără credibilitate. Acestea evoluează haotic în cadrul scenariului, în mini-povești care se deschid și care sunt lăsate apoi în suspensie. Scenariul nu închide situațiile, dar nici nu-ți oferă șansa ție, ca spectator, să o faci apoi, în liniște, în afara sălii de cinema.
VEZI SI: În această lună au loc proiecțiile filmului „Octav” în țara
Filmul are totuși un fel de rezolvare la final, pe care nu o mai devoalez. Prea mult, mult prea mult zgomot. Genericele curg și vad ca sunt zeci de oameni care au muncit la această producție, plus o grămadă de sponsori privați care au sprijinit demersul. Cei care au plasat produse, probabil că au sprijinit mai mult. Chiar îmi pare rău pentru efortul lor. După vizionare am rămas cu impresia că filmul Octav nu e totuși o ratare, ci o ratare frumoasă.
A, iar la un moment dat în film apare și Codin Maticiuc. Nu am înțeles de ce. Probabil tot din motive de marketing. Haios.
La puiu am mers de n ori la carrefour si la solomon am folosit olynth parca si multe alte exemple. Product placement e o practica veche si nu mi se pare ca a deranjat in acest film, cele verbale din filmele mentionate m-au deranjat mai mult. Filmul asta mi se pare bun, pozitiv si datator de alt gen de emotii, ar trebui sa avem mai multe filme care sa iasa din sfera curentului francez din anii 70. Suntem depasiti si filmul asta e o gura de aer proaspat, sincer si care iti provoaca sufletul. Are imperfectiuni dar mult mai putine in umila mea parere decat altele. Chestia cu maticiuc e haioasa, e jumate din radescu:))