România a remizat, scor 1-1 (0-0), cu selecţionata Irlandei de Nord, în ultima etapă a Grupei 1 a Diviziei B din cadrul Ligii Naţiunilor.
În celălalt meci din grupă, liderul Austria a remizat acasă cu Norvegia, scor 1-1, datorită unui gol marcat în minutul 90+4. Nord-irlandezii au retrogradat în Divizia C, ocupanta primului loc promovează în Divizia A.
România a terminat pe locul trei.
Ca urmare a rezultatelor de miercuri, România se va afla în urna a doua la tragerea la sorţi a preliminariilor Cupei Mondiale.
Selecţionerul Mirel Rădoi a declarat, miercuri, că va continua la echipa naţională, dacă FRF nu va dori să-i rezilieze contractul: ”Eu am în continuare contract cu Federaţia Română de Fotbal pentru următoarea campanie. Dacă federaţia nu va mai dori să continue cu mine, atunci vom discuta şi vom vedea.(n.r. – întrebat dacă din partea lui există dorinţa de a continua) Absolut, niciodată nu am declarat altceva, nu am declarat că plec în altă parte. Din punctul meu de vedere totul este clar”.
Sintetizând meciurile din toamnă ale echipei naţionale, Rădoi spune că a văzut un progres în evoluţia tricolorilor.
Orban: primele doze de vaccin anti coronavirus ar putea veni în România în decembrie