Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, spune că testarea în masă a bucureştenilor va începe cel mai probabil la jumătatea săptămânii viitoare, aceasta urmând a se face cu teste rapide omologate, care vor fi achiziţionate „din surse validate de către Institutul Matei Balş”.
Ea afirmă că vor fi testate peste 10.000 de persoane, pe baza unor studii realizate împreună cu Institutul Naţional de Statistică, negând informaţiile conform cărora preşedinţii asociaţiilor de proprietari ar fi implicaţi în selectarea celor care vor fi testaţi.
„În acest moment se realizează teste sub îndrumarea DSP pentru persoanele aflate în carantină, pentru cele în izolare şi pentru cadre medicale (…) Aceste teste sunt Real Time PCR. (…) Prin achiziţiile pe care le-am făcut în ultima săptămână a crescut puterea de testare de la 100 la peste 800 de teste pe zi. În paralel cu această testare Real Time PCR care nu va fi încetinită, ci dimpotrivă, va fi accelerată, în plus sunt aceste teste rapide pe care le-a achiziţionat Institutul Matei Balş şi sub îndrumarea lor vom face şi noi astfel de achiziţii (…) sunt teste din Austria. Aceste teste sunt validate de echipa profesorului Cercel, se pot obţine informaţii cu privire la posibila infectare a persoanei care este testată”, a afirmat Firea, sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.
Ea a spus că este vorba despre teste „care au certificare şi omologare internaţională, nu sunt fake-uri” şi despre un număr de 10.514 persoane, fiind necesară aproximativ o săptămână pentru testarea acestora.
Citeşte şi: Formulare online pentru a merge la serviciu sau la magazin