Firea, tir de acuzații la adresa Ministerului Sănătății

Alexandru Ionescu

Gabriela Firea a făcut mai multe acuzații la adresa Ministerului Sănătăţii şi a ministrului Nelu Tătaru, după ce s-a aflat că managerul Spitalului Colentina s-a infectat cu coronavirus. 

 

”Diletantism! Rea-credinţă! Aşa poate fi caracterizată ieşirea manipulatoare din această seară a ministrului sănătăţii. Domnul Tătaru s-a lăudat la televizor, şi nu instituţional, aşa cum este legal, că se redeschide Spitalul Colentina. Fără să spună când, cum, ce se întâmplă cu pacienţii covid internaţi. În dispreţ faţă de cadrele medicale şi pacienţi. Vestea ar fi una bună, dacă nu ar fi însoţită de grotesc. Pentru că, deşi facem demersuri de peste o lună de zile să redeschidem acest spital pentru pacienţii cronici, ministrul Tătaru refuză cu îndârjire”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, Gabriela Firea.

Aceasta susţine că la ordinul ministrului Sănătăţii, ”DSP Bucureşti a ţinut bolnavii cronici la poarta spitalului, refuzând să ne dea avizul pentru redeschidere”. ”Nici până azi, nu am primit la spital ori la ASSMB, avizul DSP, atât de mult aşteptat de peste 20.000 de pacienţi şi cadre medicale”, a mai scris Firea. Aceasta face, de asemenea, acuzaţii de ticăloşie, după ce s-a aflat că anagerul Spitalului Colentina este infectat cu noul coronavirus.

”Bonus de ticăloşie! Ministerul Sănătăţii livrează, pe surse, ştirea că managerul de la Colentina s-a contaminat cu Sars-Cov 2. Apoi o confirmă Grupul de Comunicare Strategică? Poftim? Cum?? Dispreţ faţă de drepturile fundamentale ale pacienţilor, precum şi drepturile constituţionale ale fiecărui român. Managerul de la Colentina NU este preşedintele României, nu are obligativitatea de a prezenţa public un buletin medical. Sănătos sau pacient, are dreptul să decidă dacă face publice date cu caracter personal”, a mai scris Firea.

Citeste si...  Pierderi pe bursele europene

 

Citește și: Coronavirus COVID-19 poate cauza unele complicaţii neurologice grave


Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *