Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD, că va demisiona din toate funcţiile din partid dacă problemele grave ale Bucureştiului nu îşi vor găsi o rezolvare.
O săgeată a fost trimisă și către ultimele guverne, care s-au succedat la Palatul Victoria și nu au sprijinit primăriile.
„Sunt primar al Capitalei de un an şi jumătate. În premieră, Bucureştiul a fost câştigat de şapte primari PSD, unul general şi şase de sectoare, şi din nefericire guvernele care s-au succedat la Palatul Victoria nu ne-au sprijinit. Deşi am avut dezamăgiri anterior, acum cred că o parte din proiectele Capitalei vor fi rezolvate. Dacă nu, vă spun de pe acum – îmi voi da demisia din toate funcţiile politice. Rămân simplu membru de partid. (…)
La ce-mi folosesc aceste funcţii de preşedinte PSD Ilfov, preşedinte interimar PSD Bucureşti, vicepreşedinte la nivel naţional, dacă eu cu aceste funcţii, care par importante, nu reuşesc să îi fac pe colegii mei să privească cu obiectivitate problemele Capitalei? (…) Dacă într-un timp rezonabil problemele grave ale Capitalei nu îşi vor regăsi o rezolvare, eu îmi voi da demisia din toate funcţiile politice”, a declarat Firea, la Palatul Parlamentului.
Citiți și: Închisoare pentru accesarea ilegală a unui cont de Facebook