Agenţia de rating Fitch a menţinut, vineri, ratingul de emitent pe termen lung în valută străină (LTFC) al României la ”BBB-”, cu perspectivă negativă.
Conform Ministerului Finanţelor, decizia de reconfirmare este susţinutã de nivelul PIB-ului pe cap de locuitor şi al indicatorilor de guvernanţã, care se situeazã peste media ţãrilor din aceeaşi categorie de rating, precum şi de statutul de membru al Uniunii Europene şi de fluxurile de capital europene care favorizeazã convergenţa veniturilor şi accesul la finanţare externã. De asemenea, instituţia subliniază că factorii care ar putea conduce la o îmbunãtãţire a perspectivei de rating includ încrederea ca progresele constante în consolidarea fiscalã vor susţine stabilizarea datoriei publice pe termen mediu, precum şi o reducere structuralã a deficitului de cont curent.””Prioritatea acestui Guvern rãmâne continuarea procesului de disciplinã bugetarã şi de ajustare fiscalã”, afirmă ministrul Finanţelor Alexandru Nazare.
Şi Ministerul Finanţelor a anunţat că agenţia de evaluare Fitch Ratings a reconfirma ratingul suveran al României la nivelul BBB- pentru datoria pe termen lung în valutã, menţinând perspectiva negativã, decizia de reconfirmare fiind susţinutã de nivelul PIB-ului pe cap de locuitor şi al indicatorilor de guvernanţã, care se situeazã peste media ţãrilor din aceeaşi categorie de rating, precum şi de statutul de membru al Uniunii Europene şi de fluxurile de capital europene care favorizeazã convergenţa veniturilor şi accesul la finanţare externã.
„Reconfirmarea calificativului de investiţii de cãtre Fitch Ratings, în ciuda provocãrilor, aratã cã partenerii noştri externi au încredere în capacitatea acestui Guvern de a lua deciziile pentru stabilitatea României. Am preluat un deficit care atingea niveluri record şi am luat deciziile necesare pentru a-l reduce, stabilizând totodatã datoria publicã. Prioritatea acestui Guvern rãmâne continuarea acestui proces de disciplinã bugetarã şi de ajustare fiscalã, pentru a ne încadra pe traiectoria agreatã cu Comisia Europeanã pe termen mediu şi a relansa economia pe baze sustenabile, în limita spaţiului fiscal existent. Toate aceste acţiuni ne conduc la reducerea costurilor de finanţare, obiectivul pe termen mediu fiind îmbunãtãţirea ratingului de ţarã.”, subliniazã Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor.
Conform Ministerului Finanţelor, agenţia evidenţiazã implementarea rapidã a mãsurilor de consolidare, care au pus deficitul bugetar pe o traiectorie descendentã, printre acţiunile determinante numãrându-se aplicarea creşterii TVA din august 2025 şi planul de îngheţare a cheltuielilor publice pentru anul 2026, mãsuri care sunt estimate sã reducã deficitul ESA cu aproape 2 puncte procentuale în cursul acestui an.
”Raportul Fitch noteazã, de asemenea, o îmbunãtãţire a condiţiilor de finanţare, reflectatã prin scãderea costurilor de împrumut (cu aproximativ 100 bps de la peste 7.4% la 6.5% in perioada octombrie 2025-prezent) şi un apetit solid al investitorilor pentru împrumuturile suverane. Aceastã stabilitate este consolidatã de accesul la resursele europene, unde granturile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţã oferã o protecţie importantã împotriva riscurilor externe şi reduc dependenţa de pieţele externe”, afirmă ministerul.
Totodatî, potrivit instituţiei, prognozele Fitch indicã o creştere economicã ce va rãmâne sub potenţialul de 2% pânã în 2027, pe fondul eforturilor de consolidare fiscalã şi al cererii externe slabe. În ceea ce priveşte datoria publicã, agenţia estimeazã cã aceasta a ajuns la aproape 59% din PIB la finele anului 2025 şi proiecteazã o creştere spre 63% în 2027 şi în absenţa unor mãsuri suplimentare de ajustare, va continua sã creascã.
”Factorii care ar putea conduce la o îmbunãtãţire a perspectivei de rating includ încrederea ca progresele constante în consolidarea fiscalã vor susţine stabilizarea datoriei publice pe termen mediu, precum şi o reducere structuralã a deficitului de cont curent. Menţinerea calificativului investment grade rãmâne esenţialã pentru România, influenţând direct capacitatea de finanţare şi interesul investitorilor pentru economia naţionalã”, subliniază Ministerul Finanţelor.
Ministerul Finanţelor dă asigurări că va continua sã monitorizeze execuţia bugetarã cu maximã rigoare pentru a asigura sustenabilitatea finanţelor publice şi respectarea angajamentelor asumate.
Potrivit comunicatului postat pe site-ul Agenţiei Fitch, ratingul „BBB-” al României este susţinut de aderarea la UE şi de fluxurile de capital aferente, care au sprijinit convergenţa veniturilor şi accesul la finanţare externă. PIB-ul pe cap de locuitor şi guvernanţa sunt peste nivelul celor din categoria „BBB”. Aceste puncte forte sunt contrabalansate de deficitele bugetare şi de cont curent mari şi persistente, de creşterea datoriei publice, de polarizarea politică şi de datoria externă netă destul de ridicată.
”Perspectiva negativă reflectă deteriorarea continuă a finanţelor publice din cauza deficitului bugetar mare, deşi în scădere, şi a creşterii rapide a datoriei publice raportată la PIB. Guvernul format în vara anului 2025 a început să implementeze măsuri semnificative de consolidare fiscală, care vor conduce la o consolidare fiscală semnificativă în 2026, deşi bugetul pentru 2026 nu a fost încă adoptat. În opinia noastră, persistă riscuri semnificative pentru consolidarea fiscală pe termen mediu, din cauza creşterii economice slabe, a provocărilor legate de punerea în aplicare, a oboselii fiscale şi a tensiunilor din cadrul coaliţiei guvernamentale formate din patru partide”, scrie în document.
Lăptăria cu Caimac marchează primele tranzacții bursiere cu obligațiunile listate pe AeRO
Potrivit sursei citate, punerea în aplicare rapidă a măsurilor de consolidare de către noul guvern Bolojan, inclusiv creşterea TVA din august 2025, a determinat o tendinţă de scădere a deficitului bugetar de la niveluri record.
