Fondul Monetar Internațional (FMI) l-a numit pe sud-coreeanul Jaewoo Lee în funcția de șef al misiunii FMI pentru România și Bulgaria, acesta urmând să-l înlocuiască din 7 decembrie pe Reza Baqir.
„Sunt foarte încântat să anunț că Jaewoo Lee a fost desemnat noul șef al misiunii FMI pentru România și Bulgaria, din 7 decembrie 2017. Dl. Lee îl înlocuiește pe dl. Reza Baqir, care va primi un nou post conform politicilor interne ale organizației financiare internaționale”, a afirmat, conform Agerpres, Alejandro Hajdenberg, reprezentantul FMI pentru România și Bulgaria. Înainte de numirea sa, Jaewoo Lee a fost șeful misiunii FMI în Sri Lanka, care este inclusă din 2016 într-un program al organizației financiare internaționale, dar a lucrat și ca profesor de economie la Universitatea California Irvine și economist șef pentru Coreea de Sud al Bank of America Merrill Lynch.