Pilotul german al echipei Ferrari, Sebastian Vettel, a câştigat Marele Premiu al Australiei.
Aceasta a fost prima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Vettel, 30 de ani, a repetat performanța din sezonul trecut, când și atunci a câștigat prima cursă a anului. Aceasta a fost a 48-a victorie din carieră și al 100-lea podium din carieră. Neamțul are trei victorii la Antipozi, una cu Red Bull și două cu Ferrari.
Locul doi a fost ocupat de Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes), plecat din pole-position, în timp ce al treilea a fost Kimi Raikkonen (Finlanda/Ferrari). Daniel Ricciardo (Australia/Red Bull) a fost al patrulea, în timp ce poziţia a cincea i-a revenit lui Fernando Alonso (Spania/McLaren-Renault). Pe locul şase s-a clasat Max Verstappen (Olanda/Red Bull), iar pe şapte a fost Nico Hulkenberg (Germania/Renault).Finlandezul Valteri Bottas (Mercedes) a încheiat cursa pe locul 8, în timp ce Stoffel Vandoorne (Belgia/McLaren-Renault) a fost al nouălea. Spaniolul Carlos Sainz jr. (Renault) a încheiat cursa pe locul 10.
Citeşte şi:Simona Halep a fost eliminată în turul al treilea al Miami Open