Fugarul infractor Sorin Oprescu rămâne în arest în Atena

0
oprescu grecia
Sorin Oprescu, Grecia

Curtea de Apel din Atena, care vineri a avut pe rol cazul lui Sorin Oprescu, arestat de autorităţile elene după ce a fugit din România, a respins cererea acestuia de eliberare. Oprescu a declarat, la ieşirea din sala de judecată, că a depus apel, dar va trebui să mai stea zece zile în penitenciarul din Atena.

 

Magistraţi din cadrul Curţii de Apel din Atena au respins, vineri, cererea de eliberare a lui Sorin Oprescu din centrul de detenţie în care acesta este încarcerat după ce a fost prins la Atena.

Fostul primar a precizat că a făcut apel, urmând să apară din nou în faţa judecătorilor peste 10 zile.

Vezi și Infractorul Sorin Oprescu a fost prins în Atena

”Încă zece zile. Aştept un răspuns. Am făcut, am făcut apel”, a declarat Sorin Oprescu, pentru Antena 3, la ieşirea din sala de judecată.

Întrebat ce le-a spus judecătorilor, fostul edil a răspuns: ”Adevărul”.

De asemenea, întrebat cum se simte, Sorin Oprescu a afirmat: ”Sunt bine, deocamdată…”.

Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, condamnat în 13 mai la 10 ani şi 8 luni de închisoare pentru fapte de corupţie, a fost reţinut în Atena.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele