Finala cursei de 100 metri masculin din cadrul Campionatelor Mondiale de atletism de la Londra a fost câștigată de americanul Justin Gatlin, cronometrat în 9sec92/100, urmat de compatriotul său Christian Coleman – 9sec94/100, iar marele favorit, jamaicanul Usain Bolt, de 8 ori campion al lumii, s-a clasat pe poziția a treia cu un timp de 9sec.95/100.
„A fost minunat! Ştiam că fanii vor veni şi mă vor susţine. Regret doar că nu am putut să câştig. Startul m-a ‘ucis’. În mod normal, devin mai bun de la o rundă la alta, dar de data asta nu s-a mai întâmplat acest lucru. Este motivul pentru care am pierdut”, a declarat Usain Bolt, pentru BBC.
Jamaicanul a anunțat înainte de aceste Mondiale că va fi ultimul concurs de atletism din cariera sa.