Gabriel Oprea vrea să ajungă în Parlamentul European: UNPR participă la alegerile europarlamentare

0

UNPR va participa la alegerile europarlamentare de anul viitor, a anunţat sâmbătă Gabriel Oprea, preşedinte fondator al formaţiunii.

El a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al partidului, că “de principiu” UNPR va merge singur în alegeri, însă nu exclude nici posibilitatea unei alianţe.

“Vom participa la europarlamentare. Sperăm într-un rezultat bun. Vom pune umărul la prezidenţiale pentru un preşedinte care este cel mai bun pentru România, iar la alegerile din 2020 să facem o figură bună la locale şi să intrăm din nou în Parlamentul României”, a afirmat Oprea.

El a subliniat necesitatea finalizării litigiului dintre UNPR şi Partidul Mişcarea Populară, dar şi demararea unor acţiuni pentru readucerea în partid a foştilor membri.

“Trebuie să ne rezolvăm problema juridică cu PMP. Noi sperăm pe cale amiabilă. Dacă nu… legea şi o sentinţă ne va da dreptate, fiindcă chiar avem dreptate. (…) Este nevoie să ne aducem înapoi membrii de partid, am avut sute de mii de membri de partid, să îi convingem să revină înapoi la UNPR, să revină şi să vină la noi foarte mulţi patrioţi români, oameni de valoare, aşteptăm militarii în rezervă, poliţişti, jandarmi, pompieri pentru care ne-am bătut şi ne batem pentru drepturile lor, iar cei activi să ne urmărească proiectele şi să ne voteze”, a adăugat Oprea.

Citește și BOR intră oficial în campania pentru referendum: ”Un act patriotic-național. Trebuie să apărăm darul sacru al vieții în pofida boicotării agresive”

De Vlad Mitu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele