Gabriel Sincu, EY România: Cum să dai banii din mână pe criptomonedele de pe gard | DOCUMENT: Studiu despre ofertele inițiale blockchain

0
Gabriel Sincu, EY România: Cum să dai banii din mână pe criptomonedele de pe gard | DOCUMENT: Studiu despre ofertele inițiale blockchain

Conform unui studiu recent realizat de EY la nivel global – „Initial Coin Offerings: The Class of 2017 / one year later (Ofertele inițiale de monede: Promoția 2017 / un an mai târziu)” – care a examinat progresul ICO-urilor și veniturile din astfel de investiții, lucrurile nu par să arate atât de bine pe cât s-ar fi așteptat investitorii cuprinși de frenezie în iarna trecută.

REVISTA PATRONATELOR redă în continuare, integral, opinia transmisă vineri de Gabriel Sincu, Partener Asociat EY România, pe tema acestui studiu privind ofertele inițiale de criptomonede.

În prima jumătate a anului 2018, 86% din principalele oferte inițiale de monede (ICO-uri), care au fost cotate la o bursă de schimb de criptomonede în 2017, sunt sub prețul lor inițial de cotare, iar un portofoliu al acestor ICO-uri a scăzut cu 66% de la apogeul pieței de la începutul acestui an. Mai mult, 30% dintre acestea și-au pierdut substanțial valoarea.

Studiul a constatat că lipsa unei evaluări fundamentate și a unui proces de due-diligence de către potențialii investitori duceau la o volatilitate extremă în performanța ICO-urilor, care este încă o problemă în continuare.

De asemenea, studiul a identificat că ICO-urile au susținut că au strâns mai mult de 15 miliarde USD în 2018, în comparație cu 4,1 miliarde USD în 2017.

Cu toate acestea, EY a constatat că doar 29% (25) dintre proiectele ICO din 2017 pe care EY le-a evaluat au realizat prototipuri sau produse de lucru – o creștere de doar 13% din decembrie 2017. Restul de 71% nu au nicio ofertă pe piață.

Monedele virtuale scad în valoare

Studiul a examinat, de asemenea, cele 25 de companii cu produse de lucru. Din cele 25, șapte acceptau plata în moneda curenta (”fiat”) precum și monede ICO pentru ofertele lor de produse.

Ca urmare, clienții pot efectua achiziții direct, fără a cumpăra monedele emise în procesul ICO, evitând, prin urmare, comunitatea deținătorilor de monede și diminuând valoarea monedelor ICO. În cel puțin un caz, o companie ICO a abandonat investitorii ICO prin faptul că nu le mai acceptă monedele (de-tokenizare).

Platforma Ethereum rămâne dominantă

Ethereum este platforma dominantă și prezintă cea mai mare activitate în rândul dezvoltatorilor și pe social media. Deși apar platforme noi în mod regulat, nu există niciun semn că noile proiecte de infrastructură ale ICO-urilor au avut vreun succes în reducerea dominației Ethereum ca principala platformă în domeniu.

Concluzii

Studiul concluzionează că, având în vedere aceste evoluții, nivelul beneficiilor nu pare să justifice riscurile asumate pe această piață, iar câștigurile pot fi realizate doar printr-un noroc excepțional sau o strategie vizionară de portofoliu.

Procesul de due-diligence și conștientizarea riscului sunt așadar mai importante decât oricând.

În România, nu putem spune că lucrurile sunt în vreun fel diferite. După efervescența care a cuprins investitorii la începutul anului, domeniul a intrat încet-încet într-un con de umbra. Autoritățile nu s-au grăbit să reglementeze dar nici să interzică fenomenul, așteptând luarea unei decizii la nivelul Uniunii Europene (decizie care se lasă încă așteptată).

În plus, din punct de vedere fiscal, problema criptomonedelor pare să fie complet ignorată, autoritățile nearătându-se interesate în a oferi soluții celor implicați în astfel de operațiuni. Pentru moment, lucrurile par înghețate.

Investitorii care au pariat pe domeniu de la început și care acum stau pe niște câștiguri potențial semnificative nu au curajul de a face pasul către autorități și a solicita clarificări.

De cealaltă parte, Fiscul nu poate solicita plata impozitului pe aceste câștiguri atâta vreme cât criptomonedele nu sunt tansformate în bani reali care să fie virați în conturile contribuabililor (persoane fizice sau juridice).

Cei care au aflat de domeniu mai târziu sunt, de asemenea, indeciși. În măsura în care lucrurile nu par deloc transparente, riscurile se arată ca fiind foarte mari, iar fantoma fenomenului Caritas din urmă cu peste două decenii încă mai bântuie.

Așteptăm așadar ca tehnologia blockchain, aflată în spatele acestui domeniu, să își demonstreze potențialul uriaș. Abia atunci vom putea spune că începe cu adevărat o nouă eră în economie, dominată de criptomonede.

DOCUMENT
–  Studiul „Initial Coin Offerings: The Class of 2017 / one year later”, realizat de EY, poate fi descărcat de AICI

Despre EY România
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 260.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 34,8 miliarde de dolari SUA (USD) în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2018.

Reţeaua sa este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei 800 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale, cu birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău.

EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year.

 

Sursa: Revista Patronatelor

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele