Gabriela Firea pleacă în Tokyo! Cu ce vrea Primarul Capitalei să se inspire din capitala Japoniei

0

Primarul general Gabriela Firea va efectua, în perioada 22-27 octombrie, o vizită oficială la Tokyo. Astfel, Gabriela Firea ar putea lipsi de la următorul Comitet Executiv al PSD, în plin război politic între ea și Liviu Dragnea. CEX-ul PSD ar putea avea loc la mijlocul săptămânii viitoare.

În această perioadă, primarul Capitalei va avea întrevederi cu înalţi oficiali japonezi, împreună cu care va aborda teme precum managementul traficului, smart-city, planificare urbană, reducerea riscului seismic, modernizarea sistemului de alimentare cu energie termică, dezvoltarea programului “Energie Verde pentru spitale”, dar şi proiecte comune în domeniul educaţiei, precizează un comunicat al Primăriei.

Gabriela Firea va avea întâlniri cu Yuriko Koike, guvernatorul Metropolei Tokyo, cu Yoshihiko Isozaki, ministrul de stat pentru economie, cu Nobumitsu Hayashi, viceguvernatorul Băncii Japoneze pentru Cooperare Internaţională, cu Masafumi Nakada, manager senior, Bancă Comercială Nippon Export and Investment Insurance, precum şi cu Yoji Maruyama, ministrul adjunct pentru învăţământ elementar şi secundar.

Primarul general va avea o întrevedere şi cu reprezentanţii companiei japoneze Itochu Corporation, cu care municipalitatea a semnat la sfârşitul anului trecut un memorandum în vederea modernizării sistemului centralizat de alimentare cu energie termică din Bucureşti. Investiţia urmează a fi asigurată dintr-un împrumut acordat de Guvernul japonez, prin Banca Japoneză pentru Cooperare Internaţională.

Citește și Fiul lui Dragnea scapă de vizita inspectorilor ANAF după nunta grandioasă!

De Vlad Mitu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele