Primele două puteri ale lumii, SUA şi China, se află într-un război economic de câţiva ani, iar în acest context Apple, Google şi Microsoft se află printre firmele de tehnologie care vor să îşi mute o parte din producţie în afara granițelor rivalilor asiatici.
Luna aceasta, Apple este aşteptat să lanseze iPhone 14. Există o schimbare majoră pe care majoritatea consumatorilor probabil nu o vor observa: Un număr mic, dar tot mai mare, din cele mai recente iPhone-uri vor fi fabricate în afara Chinei, relatează „The Times”. Este o schimbare importantă pentru Apple şi vor urma altele.
Anii întregi de creştere a operaţiunilor din China, vor fi urmați acum de o perioadă în care firmele de tehnologie din SUA vor începe să îşi relocheze producţia.
China este cel mai dominant producător de electronice de consum din lume, dar există tot mai multe semne ale unei mari remodelări a lanţului de aprovizionare global. Ieri, Beijingul a declarat că activitatea fabricilor s-a contractat în august, informează „The New York Times”.
Tot tensiunile geopolitice au determinat ieşirea. Unele companii au început să caute opţiuni în afara Chinei în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, atunci când tarifele de tip „tit-for-tat” au creat riscuri de întrerupere a aprovizionării. Închiderile legate de Coronavirus au ridicat noi îngrijorări. Şi reacția iritată a Chinei, după vizita din august a preşedintelui Nancy Pelosi în Taiwan, a grăbit ritmul companiilor americane care caută să adauge capacităţi de producţie în afara teritoriului chinez.
Totodată, Apple a mutat o parte din producţia de AirPods în Vietnam în 2020, unde produce, de asemenea, ceasuri şi iPad-uri. Mai multe iPhone-uri se vor produce în aceeași țară.
De asemenea, Google va muta o parte din producţia ultimelor sale telefoane Pixel din China, tot în Vietnam.
În plus, consolele Xbox de la Microsoft şi Fire TV de la Amazon, ambele fabricate exclusiv în China, sunt acum livrate din Vietnam şi India.
Amintim, administraţia Biden a impus noi restricţii asupra producătorilor de cipuri Nvidia şi AMD care vând către China şi Rusia.
Cu toate astea, va fi greu pentru multe companii să părăsească complet China. Google, de exemplu, are în vedere un telefon pliabil care, cel mai probabil, va trebui să fie fabricat în China, fiindcă necesită materiale avansate. În general, pe parcursul a două decenii, industria tehnologică şi-a construit în China un lanţ de aprovizionare formidabil şi cu costuri reduse (cel puţin înainte de pandemie). „Mai avem un drum lung de parcurs pentru ca întregul lanţ de aprovizionare să fie diversificat în afara Chinei„, a declarat Mehdi Hosseini, analist la Susquehanna International Group, care se concentrează, în domeniul tehnologic., pe lanţul de aprovizionare.