Grație legilor penale ale PSD, 37 de poliţişti de frontieră, vameşi şi transportatori din Satu Mare achitaţi de luare de mită

0

Judecătoarea Adina Cioflan de la Curtea de Apel Oradea a dispus vineri, 20 decembrie 2019, achitarea a 37 de poliţişti de frontieră, vameşi şi transportatori din Satu Mare anchetaţi de fostul PNA din 2003 şi trimişi în judecată de DNA în 2006 pentru luare de mită, potrivit deciziei instanţei.

Judecătoarea Cioflan a anulat toate intercepările făcute de SRI în baza deciziilor CCR din 2016 şi 2017, deşi aceste decizii vizează noul cod de procedură penală, iar probatoriul din dosarul poliţiştilor a fost administrat în baza vechiului cod.

„Interceptările convorbirilor telefonice existente la dosar au fost efectuate de către un organ necompetent atât material, cât şi funcţional, respectiv de către Serviciul Român de Informaţii, fiind obţinute astfel printr-o manieră nelegală, invocându-se în acest sens dispoziţiile Deciziile nr. 51/2016 şi nr. 302/2017 ale Curţii Constituţionale”, a arătat judecătoarea Cioflan.

Citește și Udrea, după achitarea lui Tăriceanu: A avut șansa să fie judecat de magistrați care nu sunt controlați de SRI

 

Anul trecut, Tribunalul Satu Mare îi condamnase pe unii dintre poliţişti la pedepse între 3 luni şi 2,2 ani de închisoare cu suspendare.

Iniţial, poliţiştii fuseseră condamnaţi la pedepse cu executare, însă Curtea de Apel Oradea a dispus rejudecarea aşa că procesul s-a întins din 2006 până azi.

Ce au făcut poliţiştii şi transportatorii
Potrivit DNA, între 2003 şi 2005, poliţiştii de frontieră din Satu Mare au luat şpagă între 30 şi 300 euro de la aproape 1000 de persoane ca să îi lase să plece la muncă în UE, deşi nu respectau condiţiile de acces în spaţiul Schengen.

„Foarte multe din persoanele care s-au deplasat în şi din ţări din spaţiul Schengen, respectiv Italia, Franţa, Spania, Portugalia, prin intermediul acestor firme, se aflau în situaţie de ilegalitate, în sensul că la ieşirea din ţară nu deţineau suma de 500 de euro, ori nu puteau dovedi că, de la ultima intrare în ţară, au stat pe teritoriul României o perioadă minimă impusă pentru a putea călători din nou, iar pe de altă parte, la intrarea în ţară, majoritatea acestor persoane aveau termenele legale de şedere în spaţiul Schengen depăşite”, arăta DNA în 2006.

Cine e judecătoarea Adina Cioflan

Ea a achitat şi o contabilă prinsă în flagrant, a avut dosar la DNA Oradea şi apoi i-a reclamat pe procurori la Secţia Specială.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele