Grupul Daimler AG va fi redenumit oficial Mercedes-Benz Group AG marţi, 1 februarie, la aproape un an după ce a fost anunţată separarea de grup a diviziei de camioane şi autobuze, într-o mişcare espre care directorul general Ola Kaellenius speră că va debloca valoare pentru acţionari pentru producătorul de automobile premium.
Schimbarea este cea mai recentă dintr-un şir de reorganizări structurale pentru producătorul de automobile care şi-a început viaţa ca Daimler-Benz AG în 1926.
Marca Mercedes, numită după fiica unui antreprenor de automobile, a fost adoptată oficial de Daimler AG în 1902.
”Avem o şansă reală de a creşte”, a declarat CEO-ul Ola Kaellenius reporterilor, vineri, fără a menţiona o evaluare ţintă specifică pentru companie, care acum se ridică la puţin sub 77 de miliarde de euro.
Acţiunile Daimler Truck AG, desprinsă de Mercedes-Benz în decembrie anul trecut, au crescut uşor de la debutul lor pe piaţă, fiind tranzacţionate vineri la 32,23 euro.
Acţiunile Mercedes-Benz, care au atins în noiembrie 2021a cele mai înalte niveluri din 2015, dar care au evoluat ulterior uşor sub acele niveluri, au fost cotate vineri la 71,15 euro.
