Deși în conflict cu președintele Klaus Iohannis, guvernul a publicat în Monitorul Oficial ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetului de stat şi cea privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018. Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri rectificarea bugetară, fără să aibă avizul CSAT.
Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri rectificarea bugetară. Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat, în aceeaşi zi, că la rectificarea bugetară, Ministerul Finanţelor a luat în calcul acelaşi nivel de creştere economică de 5,55%, utilizat şi la fundamentarea Legii bugetului de stat pe 2018.
„Trebuie menţionat că o mare parte din sumele necesare a fi asigurate de rectificarea bugetară sunt rezultate din aplicarea de măsuri legislative adoptate în cursul anului 2018, după momentul aprobării bugetului de stat pe 2018. Al treilea principiu foarte important este cel al neafectării proiectelor în derulare, proiecte de investiţii fezabile, fiind asigurate sume pentru lucrări ce se pot efectua până la finalul acestui an”, spune Eugen Teodorovici, ministrul de Finanțe.
Cine pierde și cine câștigă bani la rectificare
Serviciul Român de Informații a pierdut 113 milioane lei, Ministerul Cercetării și Inovării – 122,1 milioane lei, Ministerul Energiei – 45,7 milioane lei, Ministerul Dezvoltării – 44,2 milioane lei, Ministerul Afacerilor Externe – 35,1 milioane lei, Serviciul de Protecție și Pază – 22,6 milioae lei, Ministerul Turismului – 17 milioane lei, Ministerul Mediului – 17 milioane lei, Serviciul de Informații Externe – 16,5 milioane lei, Serviciul de Telecomunicații Speciale – 16,2 milioane lei și Ministerul Economiei – 15 milioane lei, administrația Prezidențială – 11 milioane lei.
Suplimentări la Bugetul de stat și la asigurări sociale au avut loc la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de 557,5 milioane lei, MFP – Acțiuni generale – 1,278 miliarde lei, MFP – 580,7 milioane lei, Ministerul Afacerilor Interne – 366,3 milioane lei, Ministerul Sănătății – 333,6 milioane lei, Ministerul Comunicațiilor – 206,9 milioane lei, Ministerul Educației – 178,1 milioane lei, Ministerul Transporturilor – 170,5 milioane lei, Ministerul Fondurilor Europene – 119,2 milioane lei, Secretariatul General al Guvernului – 147,8 milioane lei, ANSVSA – 99,5 milioane lei, Ministerul Agriculturii – 73,4 milioane lei.
Pentru bugetele locale au fost alocate sume defalcate din taxa din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor autorităților administrației publice locale în sumă de 1,125 miliarde lei. Suplimentar, autoritățile beneficiază de 300 miloane lei prin Programul Național de Dezvoltare Locală.