logo informateca logo informateca
  • Știri
    • Interne
    • Externe
    • Sănătate
    • Showbiz
    • Turism și relaxare
  • Politică
  • Economie
    • Auto
    • Financiar
    • IT&C
  • Educaţie
    • Actualitate
    • Preşcolar
    • Şcoala
    • Studii în străinătate
    • Universitar
  • Sport
  • Casă şi grădină
    • Amenajări
    • Grădină
    • Info util
    • Noutăţi CasoTeca
  • Agricultură
    • La zi
    • Produse
    • Utilaje
  • Opinii
  • Publicitate
InformatecaInformateca
Cauta...
  • Știri
    • Interne
    • Externe
    • Sănătate
    • Showbiz
    • Turism și relaxare
  • Politică
  • Economie
    • Auto
    • Financiar
    • IT&C
  • Educaţie
    • Actualitate
    • Preşcolar
    • Şcoala
    • Studii în străinătate
    • Universitar
  • Sport
  • Casă şi grădină
    • Amenajări
    • Grădină
    • Info util
    • Noutăţi CasoTeca
  • Agricultură
    • La zi
    • Produse
    • Utilaje
  • Opinii
  • Publicitate
Follow US
© 2024 Informateca.ro
Politică

Guvernul adoptă OUG pentru Fondul Suveran de Investiții

Redactie
Redactie
15 noiembrie 2018
Share
SHARE

Cabinetul Viorica Dăncilă are pe ordinea de zi a ședinței de joi un proiect de ordonanță de urgență privind cadrul general pentru înființarea de fonduri suverane. Ulterior, după ce vor avea loc noi discuții și cu partenerii de coaliție de la ALDE, social-democrații vor impune și un proiect de hotărâre de Guvern de înființare propriu-zisă a celebrului Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții, una dintre prioritățile trecute în programul de guvernare creionat de Darius Vâlcov.

„Discutăm în şedinţă un proiect de ordonanță de urgență prin care vom crea cadrul general privind condiţiile pe care o societate reglementată de Legea societăţilor nr. 31/1990 trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerată fond suveran de dezvoltare şi investiţii”, a anunțat premierul Viorica Dăncilă, în debutul ședinței de Guvern.

Potrivit acesteia, ar fi „nevoie de acest instrument financiar pentru susţinerea dezvoltării economice a României”.

„Un astfel de model de dezvoltare, aplicat cu succes în alte ţări, aduce beneficii pe mai multe planuri, prin investiţii profitabile şi susţinerea unor proiecte în domenii prioritare. Prin înfiinţarea fondurilor suverane de dezvoltare şi investiţii se are în vedere crearea unor vehicule de investiții financiare sau de intermediere financiară, de acţiuni sau participaţii în proiecte sau companii profitabile, segment neacoperit în prezent pe piaţa financiară din România, care pe de o parte să aibă un rol multiplicator în economie, pentru o dezvoltare sustenabilă, şi, pe de altă parte, să catalizeze, să mobilizeze resurse financiare disponibile către sectorul real şi, în același timp, către proiecte profitabile. Prin activitatea fondului vor fi susţinute domenii şi activităţi de dezvoltare cum ar fi: finanţarea companiilor româneşti de importanţă strategică, investiţii în industrie, investiţii în proiecte de infrastructură, creşterea competitivităţii economiei româneşti, urmărirea strategiei energetice, pieţele de capital. Sunt proiecte de anvergură, pe care le putem dezvolta împreună cu alţi investitori instituţionali sau privaţi, inclusiv prin participarea în parteneriate public-privat, aşa cum ne-am angajat prin programul de guvernare”, a declarat Dăncilă.

- Publicitate -

Marți, ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, declara că proiectul de ordonanță de urgență privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții a primit toate avizele necesare. Acesta a precizat că după adoptarea OUG vor avea loc noi discuţii în coaliţie, cu ALDE, privind lista companiilor care vor intra în Fondul suveran.

Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică, pe 10 noiembrie, proiectul-cadru pentru înfiinţarea de fonduri suverane, invocând „o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunându-se adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă”.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat pe 2 noiembrie că urmează, „săptămâna viitoare”, să fie înființat Fondul Suveran de Investiții prin OUG. „Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii – ordonanţa are acum forma finală, am convenit forma finală, sunt câteva modificări de formă, câteva precizări, şi noi credem că este un cadru care elimină orice risc pentru societăţile comerciale care vor intra în cadrul acestui fond şi, de asemenea, o ordonanţă care să creeze condiţiile ca un fond suveran de dezvoltare şi investiţii în România să contribuie în mod serios la dezvoltarea acestei ţări, aşa cum oriunde în lume aceste fonduri de dezvoltare sprijină economia, sprijină investiţiile şi nivelul de trai”, a declarat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a mai arătat că restul actelor normative, necesare pentru ca Fondul să funcționeze, vor fi adoptate până la sfârșitul anului 2018.

Ex-premierul PSD Victor Ponta a declarat, referitor la înființarea Fondului Suveran de Investiții că reprezintă „cel mai mare furt” din ultimii 28 de ani în România. „În timp ce noi discutăm despre dosare, protocoale, poveşti nemuritoare, pe şest, după ce Curtea Constituţională a desfiinţat legea, la Guvern se merge mai departe cu ideea celui mai mare furt din 28 de ani de existenţă a României democratice: Fondul Suveran. Toţi cei care vor semna, după părerea mea, vor răspunde în faţa legii şi îmi pare rău – pe unii dintre ei i-am avertizat în acest sens. Tot ce mai are statul român, Transgaz, Romgaz, aeroportul, Hidroelectrica, trece în nişte mâini private, pe timp de nouă ani, mâini private din care după nouă ani să vedem dacă mai scoatem ceva. Sigur, mâini private numite de către puterea actuală”, a explicat Ponta, în cadrul unei conferinţe de presă

- Publicitate -

În luna iulie, Curtea Constituţională a admis toate sesizările formulate de opoziţie şi preşedintele Klaus Iohannis cu privire la Legea de înfiinţare a Fondului Suveran de Dezvoltare de Investiţii, motivând că un astfel de Fond trebuie înfiinţat prin hotărâre de guvern.

Citește și Tudorel Toader anunță că va evalua decizia Comisiei Europene și spune că MCV ”are iz politic, are multe interese, foloseste standarde duble”

Etichete:oug
Distribuie articol:
Facebook Whatsapp Whatsapp Email Copiaza linkul Print
Ad imageAd image
Publicitate
Ad imageAd image
- Publicitate -
Ad imageAd image
- Publicitate -
Ad imageAd image

Parteneri

  • CasoTeca
  • AgroTeca
  • Pedagoteca
  • Prescu.ro

Articole similare

Politică

Începe războiul. Putin a ordonat armatei ruse să intervină în Lugansk şi Doneţk, pentru „menţinerea păcii”

Liderul de la Kremlin a ordonat armatei, luni seară, să înceapă misiuni de "menţinere a păcii" în regiunile separatiste ucrainene…

4 Minute
Politică

Orban cere retragerea ordinului cu privire la Declaraţia 600

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, i-a transmis, vineri, ministrului Finanţelor, Ionuţ Mişa, să ceară ANAF retragerea ordinului cu privire la Declaraţia…

3 Minute
Politică

Trump este în război cu republicanii ”imbecili”

Fostul preşedinte american Donald Trump a avertizat în weekend, la Convenţia anuală republicană (CPAC), la Washington, că el este singurul…

2 Minute
Politică

Coaliția PSD-ALDE și-a pierdut majoritatea la Camera Deputaților

Coaliţia de guvernare şi-a pierdut majoritatea la Camera Deputaţilor. Un singur vot îi desparte pe cei din PSD-ALDE de putere…

2 Minute
logo informateca logo informateca
  • Despre InformaTeca
  • Publicitate
  • Contact
  • Termeni şi condiţii
Info Utile
  • Despre InformaTeca
  • Publicitate
  • Contact
  • Termeni şi condiţii

Publicațiile


 

CasoTeca: CasoTeca | Noutati casa si gradina | Amenajari interioare si exterioare | Amenajari gradini | Informatii Utile Casa

PedagoTeca: Stiri educatie | Prescolari | Scolari | Universitar | Studii strainatate | Actualitate | Opinii

AgroTeca: AgroTeca | Noutati agricultura | Produse agricole | Utilaje agricole

InformaTeca: InformaTeca | Noutati online | Casa si Gradina | Educatie | Agricultura | Economie | Sport | Politica

Alte site-uri: PRescu.ro | MoneyBuzz.ro | CurierulNațional.ro | Goool.ro | SlatinaBuzz.ro

 

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?