Guvernul May a anunţat că libera circulaţie pentru cetăţenii europeni se va încheia în martie 2019 în Marea Britanie

Dinu Alexandru

Un purtător de cuvânt guvernamental a anunţat luni după-amiază că libera circulaţie a persoanelor între ţările Uniunii Europene şi Marea Britanie se va încheia în martie 2019, imediat cu finalizarea procedurii de Brexit, transmite Reuters.

”Libera circulaţie se va încheia în martie 2019”, a declarat purtătorul de cuvânt al premierului May.

De asemenea, acesta a precizat că miniştrii au lansat deja mai multe propuneri cu privire la drepturile cetăţenilor europeni în perioada post-Brexit.

”Alte elemente ale sistemului de imigraţie post-Brexit vor fi prezentate la termen, ar fi greşit să speculăm cum ar arăta acest sistem sau să sugerăm că libera circulaţie va continua să arate ca în prezent”.

- Publicitate -

Săptămâna trecută, miniştrii britanici s-au contrazis public cu privire la sistemul imigraţiei post-Brexit. Ministrul Imigraţiei a precizat că libera circulaţie a cetăţenilor europeni se va încheia în martie 2019, atunci când Marea Britanie va abandona actualul sistem de imigraţie, imediat după finalizarea Brexit.

Însă, Philip Hammond a dat asigurări contradictorii săptămâna trecută, atunci când a susţinut că nu ar trebui să existe o schimbare a regulilor imigraţiei atunci când Marea Britanie iese din Uniunea Europeană.

Distribuie articol:
Informateca