Simona Halep a primit, ieri, titlul de cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti.
Proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de cetăţean de onoare al Capitalei Simonei Halep a fost adoptat în octombrie 2017 de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
„Sunt foarte emoţionată, e mai greu să vorbesc pe scenă decât să fiu pe teren. Vreau să mulţumesc pentru acest titlu, este poate cel mai important din cariera mea. E o onoare să fiu cetăţean de onoare al Capitalei. Când am venit acum 10 ani era un oraş străin, dar acum pot să spun că acest oraş este acasă. Mulţumesc ţării pentru că am avut de parte de tot ce am avut nevoie pentru a fi numărul 1 mondial. Nu prea sunt interesată de beneficiile pe care le voi avea ca ceţăţean de onoare, sunt onorată de acest titlu şi acest dar din poartea României. Nu-i voi supăra pe constrănţeni, sunt şi acolo cetăţean de onoare şi aici. Aş face o sală mare pentru FedCup, să jucăm meciurile aici, copiii să se antreneze, să fie campioni”, a declarat Halep.
La ceremonie au participat personalităţi ale vieţii sportive, printre care preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, Ilie Năstase, Andrei Pavel şi preşedintele COSR, Mihai Covaliu.