Recent, problema sistemului medical românesc a ajuns pe masa Parlamentului European. Pe 30 mai, la Bruxelles s-a organizat o masă rotundă pe tema luptei împotriva cancerelor la femei: „Closing the gap on women’s health in Europe: the fight against women’s cancers in Romania”. În cadrul acestei întâlniri, reprezentanții Coaliției pentru Sănătatea Femeii din România au prezentat rezultatele Studiului „Afecțiunile Oncologice Feminine în România”. Studiul reprezintă o mobilizare amplă de „diagnosticare“ a problemelor existente în sistemul medical din România în legătură cu trei tipuri de cancer care afectează femeile: cancerul de sân, cel de col uterin și cancerul ovarian.
Conform acestui studiu, România se clasează pe penultimul loc în Europa în ceea ce privește procentul din populația feminină care a făcut un control al sânilor măcar o dată în viață și pe ultimul loc în ceea ce priveşte numărul femeilor care au efectuat măcar o dată în viață un test Babeș-Papanicolau.
Cât privește incidența anuală a cancerului de col uterin în România, aceasta este de 4 ori mai mare comparativ cu media europeană: 12,2% versus 2,8%. Realizatori studiului cred ca, cel mai probabil, această diferență este un efect al penetrării foarte scăzute a vaccinării anti-HPV în România comparativ cu celelalte țări europene.
Diferența cea mai mare dintre rata de supraviețuire din România și media europeană apare în cazul cancerului de sân – o consecință a lipsei programelor de screening, a nivelului scăzut de educație (și chiar teamă de investigații), a traseului complicat al pacientelor prin sistemul medical, precum și a accesului redus la terapiile noi. Si aici, România se află la coada clasamentului tarilor din Uniunea Europeana prin faptul ca nu are încă implementat un program naţional de screening pentru cancerul de sân, în condițiile în care procentul mortalității cauzate de această boală în România este de 36%, comparativ cu 29% cat este media europeană. Cu excepţia României, Greciei și Slovaciei, în toate țările membre ale Uniunii Europene funcţionează programe naționale de screening pentru cancerul de sân, unele dintre ele în derulare încă din anii `70.
Studiul a scos la iveală aceleaşi probleme cu care se confruntă sistemul medical românesc: finanţare insuficientă, inexistenţa unui program naţional de screening, proasta organizare a sistemului de sănătate în sine (circuitul pe care pacientele trebuie să îl urmeze este lung, greoi şi ineficient, ceea ce ridică bariere extrem de dificil de depăşit în vederea diagnosticării precoce), lipsa unor proceduri clare de colaborare interdisciplinară, lipsa unor sisteme de raportare şi consultare în timp real a dosarelor de pacienţi, lipsa unui registru naţional de pacienţi.
